Iubitul Adrianei Bahmuțeanu rupe tăcerea. Ce mesaj a putut să-i transmită lui Prigoană, nimeni nu se aștepta

Adriana Bahmuțeanu a luat prin surprindere pe toată lumea atunci când a anunțat că iubește și este iubită. Când nici ea nu mai credea, iată că povestea de dragoste dintre ea și iubitul ei pare cât se poate de serioasă, mai ales că aceasta a fost cerută în căsătorie chiar de la prima întâlnire. După cum se știe Adriana a avut un mariaj cu multe suișuri și coborâșuri, cu fostul ei soț, Silviu Prigoană.„Domnul Prigoană nu are nici o problemă, de ce ar avea o problemă? Tot respectul pentru domnul Prigoană, eu doresc binele la toată lumea! Viața e scurtă, am niște prieteni care tocmai am aflat că au decedat, oameni de vârsta mea. Nu mai e loc de resentimente, trebuie să fie loc numai de bine! Să ne bucurăm de viață, să ne iubim! O iubesc foarte mult pe Adriana!”La rândul său nici fostul soț al Adrianei nu a avut nimic de comentat la adresa iubitului fostei soții. În momentul în care a aflat că cei doi urmeză să se căsătorească, Silviu Prigoană i-a urat fostei soții mult noroc.„Băiatul meu Blake a rămas cu Adriana, eu am mers în California. Mi-am aranjat treburile, am o proprietate acolo, am lăsat-o pe mama acolo. Acum stau de o lună la București. Sunt acomodat, mai am de furcă cu fusul orar. Băiețelul nostru merge deja la școală aici. Copiii Adrianei s-au cunoscut și se înțeleg foarte bine”, a mai spus acesta.Citește și: Orele de somn pot declanşa boli de inimă, cancer sau diabet. Specialiştii ne spun cât trebuie să dormim noaptea  Adriana Bahmuțeanu a luat prin surprindere pe toată lumea atunci când a anunțat că iubește și este iubită. Când nici ea nu mai credea, iată că povestea de dragoste dintre ea și iubitul ei pare cât se poate de serioasă, mai ales că aceasta a fost cerută în căsătorie chiar de la prima întâlnire. După cum se știe Adriana a avut un mariaj cu multe suișuri și coborâșuri, cu fostul ei soț, Silviu Prigoană. Ce spune iubitul Adrianei Bahmuțeanu despre Silviu PrigoanăAlte Articole Vouchere sociale 2022. Când se virează a treia tranşă de 250 lei pentru alimente şi mese calde Vouchere sociale 2022. Când se virează a treia tranşă de … Fiica lui Andrei Gheorghe s-a luptat cu depresia: „Nu ai cum …Ce produse ieftine apar de joi în toate magazinele Lidl România. … „Domnul Prigoană nu are nici o problemă, de ce ar avea o problemă? Tot respectul pentru domnul Prigoană, eu doresc binele la toată lumea! Viața e scurtă, am niște prieteni care tocmai am aflat că au decedat, oameni de vârsta mea. Nu mai e loc de resentimente, trebuie să fie loc numai de bine! Să ne bucurăm de viață, să ne iubim! O iubesc foarte mult pe Adriana!” , a povestit acesta pentru Click. Citește și:Culiță Sterp a aflat cine i-a furat seiful de 100 kilograme. De necrezut cine a putut să-i facă asta! „Am avut eu încredere și i-am adus în casă” La rândul său nici fostul soț al Adrianei nu a avut nimic de comentat la adresa iubitului fostei soții. În momentul în care a aflat că cei doi urmeză să se căsătorească, Silviu Prigoană i-a urat fostei soții mult noroc. Adriana Bahmuțeanu și iubitul ei sunt foarte fericiți împreună, iar fericirea este pentru ea cu atât mai mare, cu cât George spune că băiețelul lui Blanke, dintr-o altă relație se înțelege foarte bine cu Adriana. „Băiatul meu Blake a rămas cu Adriana, eu am mers în California. Mi-am aranjat treburile, am o proprietate acolo, am lăsat-o pe mama acolo. Acum stau de o lună la București. Sunt acomodat, mai am de furcă cu fusul orar. Băiețelul nostru merge deja la școală aici. Copiii Adrianei s-au cunoscut și se înțeleg foarte bine”, a mai spus acesta. Citește și: Orele de somn pot declanşa boli de inimă, cancer sau diabet. Specialiştii ne spun cât trebuie să dormim noaptea  Citește și… ȘOC! Ce a spus Huidu despre revenirea lui Mihai Găinușă la TV! Nimeni nu se aștepta la asta! EXCLUSIV Streinu Cercel: ”Gripa se trateaza. Exista un medicament, care se foloseste si in 24 de ore iti ia cu mana” Mereu cu zâmbetul pe buze, marele Grigore Vasiliu Birlic ascundea o dramă teribilă. Ce făcea la mormântul soţiei sale Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Adriana Bahmuțeanu a luat prin surprindere pe toată lumea atunci când a anunțat că iubește și este iubită. Când nici ea nu mai credea, iată că povestea de dragoste dintre ea și iubitul ei pare cât se poate de serioasă, mai ales că aceasta a fost cerută în căsătorie chiar de la prima întâlnire. După cum se știe Adriana a avut un mariaj cu multe suișuri și coborâșuri, cu fostul ei soț, Silviu Prigoană. Ce spune iubitul Adrianei Bahmuțeanu despre Silviu PrigoanăAlte Articole Vouchere sociale 2022. Când se virează a treia tranşă de 250 lei pentru alimente şi mese calde Vouchere sociale 2022. Când se virează a treia tranşă de … Fiica lui Andrei Gheorghe s-a luptat cu depresia: „Nu ai cum …Ce produse ieftine apar de joi în toate magazinele Lidl România. … „Domnul Prigoană nu are nici o problemă, de ce ar avea o problemă? Tot respectul pentru domnul Prigoană, eu doresc binele la toată lumea! Viața e scurtă, am niște prieteni care tocmai am aflat că au decedat, oameni de vârsta mea. Nu mai e loc de resentimente, trebuie să fie loc numai de bine! Să ne bucurăm de viață, să ne iubim! O iubesc foarte mult pe Adriana!” , a povestit acesta pentru Click. Citește și:Culiță Sterp a aflat cine i-a furat seiful de 100 kilograme. De necrezut cine a putut să-i facă asta! „Am avut eu încredere și i-am adus în casă” La rândul său nici fostul soț al Adrianei nu a avut nimic de comentat la adresa iubitului fostei soții. În momentul în care a aflat că cei doi urmeză să se căsătorească, Silviu Prigoană i-a urat fostei soții mult noroc. Adriana Bahmuțeanu și iubitul ei sunt foarte fericiți împreună, iar fericirea este pentru ea cu atât mai mare, cu cât George spune că băiețelul lui Blanke, dintr-o altă relație se înțelege foarte bine cu Adriana. „Băiatul meu Blake a rămas cu Adriana, eu am mers în California. Mi-am aranjat treburile, am o proprietate acolo, am lăsat-o pe mama acolo. Acum stau de o lună la București. Sunt acomodat, mai am de furcă cu fusul orar. Băiețelul nostru merge deja la școală aici. Copiii Adrianei s-au cunoscut și se înțeleg foarte bine”, a mai spus acesta. Citește și: Orele de somn pot declanşa boli de inimă, cancer sau diabet. Specialiştii ne spun cât trebuie să dormim noaptea  Citește și… ȘOC! Ce a spus Huidu despre revenirea lui Mihai Găinușă la TV! Nimeni nu se aștepta la asta! EXCLUSIV Streinu Cercel: ”Gripa se trateaza. Exista un medicament, care se foloseste si in 24 de ore iti ia cu mana” Mereu cu zâmbetul pe buze, marele Grigore Vasiliu Birlic ascundea o dramă teribilă. Ce făcea la mormântul soţiei sale Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Adriana Bahmuțeanu a luat prin surprindere pe toată lumea atunci când a anunțat că iubește și este iubită. Când nici ea nu mai credea, iată că povestea de dragoste dintre ea și iubitul ei pare cât se poate de serioasă, mai ales că aceasta a fost cerută în căsătorie chiar de la prima întâlnire. După cum se știe Adriana a avut un mariaj cu multe suișuri și coborâșuri, cu fostul ei soț, Silviu Prigoană. Ce spune iubitul Adrianei Bahmuțeanu despre Silviu PrigoanăAlte Articole Vouchere sociale 2022. Când se virează a treia tranşă de 250 lei pentru alimente şi mese calde Vouchere sociale 2022. Când se virează a treia tranşă de … Fiica lui Andrei Gheorghe s-a luptat cu depresia: „Nu ai cum …Ce produse ieftine apar de joi în toate magazinele Lidl România. … „Domnul Prigoană nu are nici o problemă, de ce ar avea o problemă? Tot respectul pentru domnul Prigoană, eu doresc binele la toată lumea! Viața e scurtă, am niște prieteni care tocmai am aflat că au decedat, oameni de vârsta mea. Nu mai e loc de resentimente, trebuie să fie loc numai de bine! Să ne bucurăm de viață, să ne iubim! O iubesc foarte mult pe Adriana!” , a povestit acesta pentru Click. Citește și:Culiță Sterp a aflat cine i-a furat seiful de 100 kilograme. De necrezut cine a putut să-i facă asta! „Am avut eu încredere și i-am adus în casă” La rândul său nici fostul soț al Adrianei nu a avut nimic de comentat la adresa iubitului fostei soții. În momentul în care a aflat că cei doi urmeză să se căsătorească, Silviu Prigoană i-a urat fostei soții mult noroc. Adriana Bahmuțeanu și iubitul ei sunt foarte fericiți împreună, iar fericirea este pentru ea cu atât mai mare, cu cât George spune că băiețelul lui Blanke, dintr-o altă relație se înțelege foarte bine cu Adriana. „Băiatul meu Blake a rămas cu Adriana, eu am mers în California. Mi-am aranjat treburile, am o proprietate acolo, am lăsat-o pe mama acolo. Acum stau de o lună la București. Sunt acomodat, mai am de furcă cu fusul orar. Băiețelul nostru merge deja la școală aici. Copiii Adrianei s-au cunoscut și se înțeleg foarte bine”, a mai spus acesta. Citește și: Orele de somn pot declanşa boli de inimă, cancer sau diabet. Specialiştii ne spun cât trebuie să dormim noaptea  Citește și… ȘOC! Ce a spus Huidu despre revenirea lui Mihai Găinușă la TV! Nimeni nu se aștepta la asta! EXCLUSIV Streinu Cercel: ”Gripa se trateaza. Exista un medicament, care se foloseste si in 24 de ore iti ia cu mana” Mereu cu zâmbetul pe buze, marele Grigore Vasiliu Birlic ascundea o dramă teribilă. Ce făcea la mormântul soţiei sale Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Adriana Bahmuțeanu a luat prin surprindere pe toată lumea atunci când a anunțat că iubește și este iubită. Când nici ea nu mai credea, iată că povestea de dragoste dintre ea și iubitul ei pare cât se poate de serioasă, mai ales că aceasta a fost cerută în căsătorie chiar de la prima întâlnire. După cum se știe Adriana a avut un mariaj cu multe suișuri și coborâșuri, cu fostul ei soț, Silviu Prigoană. Ce spune iubitul Adrianei Bahmuțeanu despre Silviu PrigoanăAlte Articole Vouchere sociale 2022. Când se virează a treia tranşă de 250 lei pentru alimente şi mese calde Vouchere sociale 2022. Când se virează a treia tranşă de … Fiica lui Andrei Gheorghe s-a luptat cu depresia: „Nu ai cum …Ce produse ieftine apar de joi în toate magazinele Lidl România. … „Domnul Prigoană nu are nici o problemă, de ce ar avea o problemă? Tot respectul pentru domnul Prigoană, eu doresc binele la toată lumea! Viața e scurtă, am niște prieteni care tocmai am aflat că au decedat, oameni de vârsta mea. Nu mai e loc de resentimente, trebuie să fie loc numai de bine! Să ne bucurăm de viață, să ne iubim! O iubesc foarte mult pe Adriana!” , a povestit acesta pentru Click. Citește și:Culiță Sterp a aflat cine i-a furat seiful de 100 kilograme. De necrezut cine a putut să-i facă asta! „Am avut eu încredere și i-am adus în casă” La rândul său nici fostul soț al Adrianei nu a avut nimic de comentat la adresa iubitului fostei soții. În momentul în care a aflat că cei doi urmeză să se căsătorească, Silviu Prigoană i-a urat fostei soții mult noroc. Adriana Bahmuțeanu și iubitul ei sunt foarte fericiți împreună, iar fericirea este pentru ea cu atât mai mare, cu cât George spune că băiețelul lui Blanke, dintr-o altă relație se înțelege foarte bine cu Adriana. „Băiatul meu Blake a rămas cu Adriana, eu am mers în California. Mi-am aranjat treburile, am o proprietate acolo, am lăsat-o pe mama acolo. Acum stau de o lună la București. Sunt acomodat, mai am de furcă cu fusul orar. Băiețelul nostru merge deja la școală aici. Copiii Adrianei s-au cunoscut și se înțeleg foarte bine”, a mai spus acesta. Citește și: Orele de somn pot declanşa boli de inimă, cancer sau diabet. Specialiştii ne spun cât trebuie să dormim noaptea  Citește și… ȘOC! Ce a spus Huidu despre revenirea lui Mihai Găinușă la TV! Nimeni nu se aștepta la asta! EXCLUSIV Streinu Cercel: ”Gripa se trateaza. Exista un medicament, care se foloseste si in 24 de ore iti ia cu mana” Mereu cu zâmbetul pe buze, marele Grigore Vasiliu Birlic ascundea o dramă teribilă. Ce făcea la mormântul soţiei sale Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Adriana Bahmuțeanu a luat prin surprindere pe toată lumea atunci când a anunțat că iubește și este iubită. Când nici ea nu mai credea, iată că povestea de dragoste dintre ea și iubitul ei pare cât se poate de serioasă, mai ales că aceasta a fost cerută în căsătorie chiar de la prima întâlnire. După cum se știe Adriana a avut un mariaj cu multe suișuri și coborâșuri, cu fostul ei soț, Silviu Prigoană. Ce spune iubitul Adrianei Bahmuțeanu despre Silviu PrigoanăAlte Articole Vouchere sociale 2022. Când se virează a treia tranşă de 250 lei pentru alimente şi mese calde Vouchere sociale 2022. Când se virează a treia tranşă de … Fiica lui Andrei Gheorghe s-a luptat cu depresia: „Nu ai cum …Ce produse ieftine apar de joi în toate magazinele Lidl România. … „Domnul Prigoană nu are nici o problemă, de ce ar avea o problemă? Tot respectul pentru domnul Prigoană, eu doresc binele la toată lumea! Viața e scurtă, am niște prieteni care tocmai am aflat că au decedat, oameni de vârsta mea. Nu mai e loc de resentimente, trebuie să fie loc numai de bine! Să ne bucurăm de viață, să ne iubim! O iubesc foarte mult pe Adriana!” , a povestit acesta pentru Click. Citește și:Culiță Sterp a aflat cine i-a furat seiful de 100 kilograme. De necrezut cine a putut să-i facă asta! „Am avut eu încredere și i-am adus în casă” La rândul său nici fostul soț al Adrianei nu a avut nimic de comentat la adresa iubitului fostei soții. În momentul în care a aflat că cei doi urmeză să se căsătorească, Silviu Prigoană i-a urat fostei soții mult noroc. Adriana Bahmuțeanu și iubitul ei sunt foarte fericiți împreună, iar fericirea este pentru ea cu atât mai mare, cu cât George spune că băiețelul lui Blanke, dintr-o altă relație se înțelege foarte bine cu Adriana. „Băiatul meu Blake a rămas cu Adriana, eu am mers în California. Mi-am aranjat treburile, am o proprietate acolo, am lăsat-o pe mama acolo. Acum stau de o lună la București. Sunt acomodat, mai am de furcă cu fusul orar. Băiețelul nostru merge deja la școală aici. Copiii Adrianei s-au cunoscut și se înțeleg foarte bine”, a mai spus acesta. Citește și: Orele de somn pot declanşa boli de inimă, cancer sau diabet. Specialiştii ne spun cât trebuie să dormim noaptea  Citește și… ȘOC! Ce a spus Huidu despre revenirea lui Mihai Găinușă la TV! Nimeni nu se aștepta la asta! EXCLUSIV Streinu Cercel: ”Gripa se trateaza. Exista un medicament, care se foloseste si in 24 de ore iti ia cu mana” Mereu cu zâmbetul pe buze, marele Grigore Vasiliu Birlic ascundea o dramă teribilă. Ce făcea la mormântul soţiei sale Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Adriana Bahmuțeanu a luat prin surprindere pe toată lumea atunci când a anunțat că iubește și este iubită. Când nici ea nu mai credea, iată că povestea de dragoste dintre ea și iubitul ei pare cât se poate de serioasă, mai ales că aceasta a fost cerută în căsătorie chiar de la prima întâlnire. După cum se știe Adriana a avut un mariaj cu multe suișuri și coborâșuri, cu fostul ei soț, Silviu Prigoană. Ce spune iubitul Adrianei Bahmuțeanu despre Silviu PrigoanăAlte Articole Vouchere sociale 2022. Când se virează a treia tranşă de 250 lei pentru alimente şi mese calde Vouchere sociale 2022. Când se virează a treia tranşă de … Fiica lui Andrei Gheorghe s-a luptat cu depresia: „Nu ai cum …Ce produse ieftine apar de joi în toate magazinele Lidl România. … „Domnul Prigoană nu are nici o problemă, de ce ar avea o problemă? Tot respectul pentru domnul Prigoană, eu doresc binele la toată lumea! Viața e scurtă, am niște prieteni care tocmai am aflat că au decedat, oameni de vârsta mea. Nu mai e loc de resentimente, trebuie să fie loc numai de bine! Să ne bucurăm de viață, să ne iubim! O iubesc foarte mult pe Adriana!” , a povestit acesta pentru Click. Citește și:Culiță Sterp a aflat cine i-a furat seiful de 100 kilograme. De necrezut cine a putut să-i facă asta! „Am avut eu încredere și i-am adus în casă” La rândul său nici fostul soț al Adrianei nu a avut nimic de comentat la adresa iubitului fostei soții. În momentul în care a aflat că cei doi urmeză să se căsătorească, Silviu Prigoană i-a urat fostei soții mult noroc. Adriana Bahmuțeanu și iubitul ei sunt foarte fericiți împreună, iar fericirea este pentru ea cu atât mai mare, cu cât George spune că băiețelul lui Blanke, dintr-o altă relație se înțelege foarte bine cu Adriana. „Băiatul meu Blake a rămas cu Adriana, eu am mers în California. Mi-am aranjat treburile, am o proprietate acolo, am lăsat-o pe mama acolo. Acum stau de o lună la București. Sunt acomodat, mai am de furcă cu fusul orar. Băiețelul nostru merge deja la școală aici. Copiii Adrianei s-au cunoscut și se înțeleg foarte bine”, a mai spus acesta. Citește și: Orele de somn pot declanşa boli de inimă, cancer sau diabet. Specialiştii ne spun cât trebuie să dormim noaptea  Citește și… ȘOC! Ce a spus Huidu despre revenirea lui Mihai Găinușă la TV! Nimeni nu se aștepta la asta! EXCLUSIV Streinu Cercel: ”Gripa se trateaza. Exista un medicament, care se foloseste si in 24 de ore iti ia cu mana” Mereu cu zâmbetul pe buze, marele Grigore Vasiliu Birlic ascundea o dramă teribilă. Ce făcea la mormântul soţiei sale Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Adriana Bahmuțeanu a luat prin surprindere pe toată lumea atunci când a anunțat că iubește și este iubită. Când nici ea nu mai credea, iată că povestea de dragoste dintre ea și iubitul ei pare cât se poate de serioasă, mai ales că aceasta a fost cerută în căsătorie chiar de la prima întâlnire. După cum se știe Adriana a avut un mariaj cu multe suișuri și coborâșuri, cu fostul ei soț, Silviu Prigoană. Ce spune iubitul Adrianei Bahmuțeanu despre Silviu PrigoanăAlte Articole Vouchere sociale 2022. Când se virează a treia tranşă de 250 lei pentru alimente şi mese calde Vouchere sociale 2022. Când se virează a treia tranşă de … Fiica lui Andrei Gheorghe s-a luptat cu depresia: „Nu ai cum …Ce produse ieftine apar de joi în toate magazinele Lidl România. … „Domnul Prigoană nu are nici o problemă, de ce ar avea o problemă? Tot respectul pentru domnul Prigoană, eu doresc binele la toată lumea! Viața e scurtă, am niște prieteni care tocmai am aflat că au decedat, oameni de vârsta mea. Nu mai e loc de resentimente, trebuie să fie loc numai de bine! Să ne bucurăm de viață, să ne iubim! O iubesc foarte mult pe Adriana!” , a povestit acesta pentru Click. Citește și:Culiță Sterp a aflat cine i-a furat seiful de 100 kilograme. De necrezut cine a putut să-i facă asta! „Am avut eu încredere și i-am adus în casă” La rândul său nici fostul soț al Adrianei nu a avut nimic de comentat la adresa iubitului fostei soții. În momentul în care a aflat că cei doi urmeză să se căsătorească, Silviu Prigoană i-a urat fostei soții mult noroc. Adriana Bahmuțeanu și iubitul ei sunt foarte fericiți împreună, iar fericirea este pentru ea cu atât mai mare, cu cât George spune că băiețelul lui Blanke, dintr-o altă relație se înțelege foarte bine cu Adriana. „Băiatul meu Blake a rămas cu Adriana, eu am mers în California. Mi-am aranjat treburile, am o proprietate acolo, am lăsat-o pe mama acolo. Acum stau de o lună la București. Sunt acomodat, mai am de furcă cu fusul orar. Băiețelul nostru merge deja la școală aici. Copiii Adrianei s-au cunoscut și se înțeleg foarte bine”, a mai spus acesta. Citește și: Orele de somn pot declanşa boli de inimă, cancer sau diabet. Specialiştii ne spun cât trebuie să dormim noaptea  Citește și… ȘOC! Ce a spus Huidu despre revenirea lui Mihai Găinușă la TV! Nimeni nu se aștepta la asta! EXCLUSIV Streinu Cercel: ”Gripa se trateaza. Exista un medicament, care se foloseste si in 24 de ore iti ia cu mana” Mereu cu zâmbetul pe buze, marele Grigore Vasiliu Birlic ascundea o dramă teribilă. Ce făcea la mormântul soţiei sale Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News

Îți recomandăm și

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *