Georgiana Lobonț se delectează alături de familie în cele mai scumpe hoteluri din Dubai. Ce sumă a scos din buzunar pentru vacanța luxoasă

Georgiana Lobonț a plecat în vacanță, în Dubai, alături de familie, așa cum majoritatea vedetelor fac în această perioadă. Evenimentele pe care le-a avut de onorat în ultimul timp au solictat-o tot mai mult așa că acum s-a hotărât să dea frigul din București pe o vacanță luxoasă în Dubai, acolo unde a mers alături de familia sa. Când vine vorba de alegeri, cu siguranță Georgiana Lobonț știe ce este mai bun pentru ea și familia ei, așa că și-a luat soțul și cei doi copii și au plecat împreună în Dubai să se bucure de soare, mare și de liniște. Pentru a le arăta și urmăritorilor ei cum se distrează a încărcat pe Instagram o fotografie. Poza a fost însoțită și de un mesaj: „Nu am de spus nimic. Decât că suntem foarte bine”, a scris în dreptul fotografiei.Așa cum ne așteptam o astfel de vacanță într-un resort de lux, cum este cel la care s-a cazat cântăreața este foarte scump. Potrivit wowbiz.ro, aceasta a plătit pentru luxoasa vacanță nici mai mult, nici mai puțin de 5000 de euro.Citește și Minunea de care a avut parte Georgiana Lobonţ: „M-am rugat foarte mult la mănăstirea Nicula”Georgiana Lobonț trăiește cea mai frumoasă etapă a vieții ei după cum chiar ea a scris în dreptul pozelor postate pe conturile de socializare . Nici nu e de mirare și asta pentru că din punct de vedere profesional lucrurile par să fie pe o pantă ascendentă pentru Georgiana. Însă că în cazul artistei după muncă vine și răsplata Georgiana Lobonț a plecat în vacanță, în Dubai, alături de familie, așa cum majoritatea vedetelor fac în această perioadă. Evenimentele pe care le-a avut de onorat în ultimul timp au solictat-o tot mai mult așa că acum s-a hotărât să dea frigul din București pe o vacanță luxoasă în Dubai, acolo unde a mers alături de familia sa. Cât a costat-o escapada luxoasă pe cântăreațăAlte Articole Vouchere sociale 2022. Când se virează a treia tranşă de 250 lei pentru alimente şi mese calde Vouchere sociale 2022. Când se virează a treia tranşă de … Boris Becker s-a adaptat la noua sa viaţă în închisoare. …Codruţa şi Valentina Sanfira, lună de miere în Maldive. Imagini … Când vine vorba de alegeri, cu siguranță Georgiana Lobonț știe ce este mai bun pentru ea și familia ei, așa că și-a luat soțul și cei doi copii și au plecat împreună în Dubai să se bucure de soare, mare și de liniște. Pentru a le arăta și urmăritorilor ei cum se distrează a încărcat pe Instagram o fotografie. Poza a fost însoțită și de un mesaj: „Nu am de spus nimic. Decât că suntem foarte bine”, a scris în dreptul fotografiei. Internauții i-au comentat imediat și i-au dorit o vacanță frumoasă. Câțiva dintre ei i-au transmis și că a are o familie foarte frumoasă. Așa cum ne așteptam o astfel de vacanță într-un resort de lux, cum este cel la care s-a cazat cântăreața este foarte scump. Potrivit wowbiz.ro, aceasta a plătit pentru luxoasa vacanță nici mai mult, nici mai puțin de 5000 de euro. Citește și: Georgiana Lobonţ a ajuns la spital. Cu ce problemă de sănătate se confruntă vedeta: „M-am dus direct la urgențe” Citește și Minunea de care a avut parte Georgiana Lobonţ: „M-am rugat foarte mult la mănăstirea Nicula” Georgiana Lobonț trăiește cea mai frumoasă etapă a vieții ei după cum chiar ea a scris în dreptul pozelor postate pe conturile de socializare . Nici nu e de mirare și asta pentru că din punct de vedere profesional lucrurile par să fie pe o pantă ascendentă pentru Georgiana. Însă că în cazul artistei după muncă vine și răsplata Citește și… ȘOC TOTAL! Laura Codruța Kovesi s-a măritat în secret. Când a fost nunta, de fapt, nimeni nu a știut până azi Cutremur total în dosarul Caracal! Nimeni nu se mai aștepta la așa ceva: Luiza TRĂIEȘTE. Mama Luizei Melencu, anunț cutremurător Investiția inedită pe care a făcut-o un român la apartamentul în care locuiește. Cum și-a redus considerabil factura la curent electric Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Georgiana Lobonț a plecat în vacanță, în Dubai, alături de familie, așa cum majoritatea vedetelor fac în această perioadă. Evenimentele pe care le-a avut de onorat în ultimul timp au solictat-o tot mai mult așa că acum s-a hotărât să dea frigul din București pe o vacanță luxoasă în Dubai, acolo unde a mers alături de familia sa. Cât a costat-o escapada luxoasă pe cântăreațăAlte Articole Vouchere sociale 2022. Când se virează a treia tranşă de 250 lei pentru alimente şi mese calde Vouchere sociale 2022. Când se virează a treia tranşă de … Boris Becker s-a adaptat la noua sa viaţă în închisoare. …Codruţa şi Valentina Sanfira, lună de miere în Maldive. Imagini … Când vine vorba de alegeri, cu siguranță Georgiana Lobonț știe ce este mai bun pentru ea și familia ei, așa că și-a luat soțul și cei doi copii și au plecat împreună în Dubai să se bucure de soare, mare și de liniște. Pentru a le arăta și urmăritorilor ei cum se distrează a încărcat pe Instagram o fotografie. Poza a fost însoțită și de un mesaj: „Nu am de spus nimic. Decât că suntem foarte bine”, a scris în dreptul fotografiei. Internauții i-au comentat imediat și i-au dorit o vacanță frumoasă. Câțiva dintre ei i-au transmis și că a are o familie foarte frumoasă. Așa cum ne așteptam o astfel de vacanță într-un resort de lux, cum este cel la care s-a cazat cântăreața este foarte scump. Potrivit wowbiz.ro, aceasta a plătit pentru luxoasa vacanță nici mai mult, nici mai puțin de 5000 de euro. Citește și: Georgiana Lobonţ a ajuns la spital. Cu ce problemă de sănătate se confruntă vedeta: „M-am dus direct la urgențe” Citește și Minunea de care a avut parte Georgiana Lobonţ: „M-am rugat foarte mult la mănăstirea Nicula” Georgiana Lobonț trăiește cea mai frumoasă etapă a vieții ei după cum chiar ea a scris în dreptul pozelor postate pe conturile de socializare . Nici nu e de mirare și asta pentru că din punct de vedere profesional lucrurile par să fie pe o pantă ascendentă pentru Georgiana. Însă că în cazul artistei după muncă vine și răsplata Citește și… ȘOC TOTAL! Laura Codruța Kovesi s-a măritat în secret. Când a fost nunta, de fapt, nimeni nu a știut până azi Cutremur total în dosarul Caracal! Nimeni nu se mai aștepta la așa ceva: Luiza TRĂIEȘTE. Mama Luizei Melencu, anunț cutremurător Investiția inedită pe care a făcut-o un român la apartamentul în care locuiește. Cum și-a redus considerabil factura la curent electric Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Georgiana Lobonț a plecat în vacanță, în Dubai, alături de familie, așa cum majoritatea vedetelor fac în această perioadă. Evenimentele pe care le-a avut de onorat în ultimul timp au solictat-o tot mai mult așa că acum s-a hotărât să dea frigul din București pe o vacanță luxoasă în Dubai, acolo unde a mers alături de familia sa. Cât a costat-o escapada luxoasă pe cântăreațăAlte Articole Vouchere sociale 2022. Când se virează a treia tranşă de 250 lei pentru alimente şi mese calde Vouchere sociale 2022. Când se virează a treia tranşă de … Boris Becker s-a adaptat la noua sa viaţă în închisoare. …Codruţa şi Valentina Sanfira, lună de miere în Maldive. Imagini … Când vine vorba de alegeri, cu siguranță Georgiana Lobonț știe ce este mai bun pentru ea și familia ei, așa că și-a luat soțul și cei doi copii și au plecat împreună în Dubai să se bucure de soare, mare și de liniște. Pentru a le arăta și urmăritorilor ei cum se distrează a încărcat pe Instagram o fotografie. Poza a fost însoțită și de un mesaj: „Nu am de spus nimic. Decât că suntem foarte bine”, a scris în dreptul fotografiei. Internauții i-au comentat imediat și i-au dorit o vacanță frumoasă. Câțiva dintre ei i-au transmis și că a are o familie foarte frumoasă. Așa cum ne așteptam o astfel de vacanță într-un resort de lux, cum este cel la care s-a cazat cântăreața este foarte scump. Potrivit wowbiz.ro, aceasta a plătit pentru luxoasa vacanță nici mai mult, nici mai puțin de 5000 de euro. Citește și: Georgiana Lobonţ a ajuns la spital. Cu ce problemă de sănătate se confruntă vedeta: „M-am dus direct la urgențe” Citește și Minunea de care a avut parte Georgiana Lobonţ: „M-am rugat foarte mult la mănăstirea Nicula” Georgiana Lobonț trăiește cea mai frumoasă etapă a vieții ei după cum chiar ea a scris în dreptul pozelor postate pe conturile de socializare . Nici nu e de mirare și asta pentru că din punct de vedere profesional lucrurile par să fie pe o pantă ascendentă pentru Georgiana. Însă că în cazul artistei după muncă vine și răsplata Citește și… ȘOC TOTAL! Laura Codruța Kovesi s-a măritat în secret. Când a fost nunta, de fapt, nimeni nu a știut până azi Cutremur total în dosarul Caracal! Nimeni nu se mai aștepta la așa ceva: Luiza TRĂIEȘTE. Mama Luizei Melencu, anunț cutremurător Investiția inedită pe care a făcut-o un român la apartamentul în care locuiește. Cum și-a redus considerabil factura la curent electric Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Georgiana Lobonț a plecat în vacanță, în Dubai, alături de familie, așa cum majoritatea vedetelor fac în această perioadă. Evenimentele pe care le-a avut de onorat în ultimul timp au solictat-o tot mai mult așa că acum s-a hotărât să dea frigul din București pe o vacanță luxoasă în Dubai, acolo unde a mers alături de familia sa. Cât a costat-o escapada luxoasă pe cântăreațăAlte Articole Vouchere sociale 2022. Când se virează a treia tranşă de 250 lei pentru alimente şi mese calde Vouchere sociale 2022. Când se virează a treia tranşă de … Boris Becker s-a adaptat la noua sa viaţă în închisoare. …Codruţa şi Valentina Sanfira, lună de miere în Maldive. Imagini … Când vine vorba de alegeri, cu siguranță Georgiana Lobonț știe ce este mai bun pentru ea și familia ei, așa că și-a luat soțul și cei doi copii și au plecat împreună în Dubai să se bucure de soare, mare și de liniște. Pentru a le arăta și urmăritorilor ei cum se distrează a încărcat pe Instagram o fotografie. Poza a fost însoțită și de un mesaj: „Nu am de spus nimic. Decât că suntem foarte bine”, a scris în dreptul fotografiei. Internauții i-au comentat imediat și i-au dorit o vacanță frumoasă. Câțiva dintre ei i-au transmis și că a are o familie foarte frumoasă. Așa cum ne așteptam o astfel de vacanță într-un resort de lux, cum este cel la care s-a cazat cântăreața este foarte scump. Potrivit wowbiz.ro, aceasta a plătit pentru luxoasa vacanță nici mai mult, nici mai puțin de 5000 de euro. Citește și: Georgiana Lobonţ a ajuns la spital. Cu ce problemă de sănătate se confruntă vedeta: „M-am dus direct la urgențe” Citește și Minunea de care a avut parte Georgiana Lobonţ: „M-am rugat foarte mult la mănăstirea Nicula” Georgiana Lobonț trăiește cea mai frumoasă etapă a vieții ei după cum chiar ea a scris în dreptul pozelor postate pe conturile de socializare . Nici nu e de mirare și asta pentru că din punct de vedere profesional lucrurile par să fie pe o pantă ascendentă pentru Georgiana. Însă că în cazul artistei după muncă vine și răsplata Citește și… ȘOC TOTAL! Laura Codruța Kovesi s-a măritat în secret. Când a fost nunta, de fapt, nimeni nu a știut până azi Cutremur total în dosarul Caracal! Nimeni nu se mai aștepta la așa ceva: Luiza TRĂIEȘTE. Mama Luizei Melencu, anunț cutremurător Investiția inedită pe care a făcut-o un român la apartamentul în care locuiește. Cum și-a redus considerabil factura la curent electric Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Georgiana Lobonț a plecat în vacanță, în Dubai, alături de familie, așa cum majoritatea vedetelor fac în această perioadă. Evenimentele pe care le-a avut de onorat în ultimul timp au solictat-o tot mai mult așa că acum s-a hotărât să dea frigul din București pe o vacanță luxoasă în Dubai, acolo unde a mers alături de familia sa. Cât a costat-o escapada luxoasă pe cântăreațăAlte Articole Vouchere sociale 2022. Când se virează a treia tranşă de 250 lei pentru alimente şi mese calde Vouchere sociale 2022. Când se virează a treia tranşă de … Boris Becker s-a adaptat la noua sa viaţă în închisoare. …Codruţa şi Valentina Sanfira, lună de miere în Maldive. Imagini … Când vine vorba de alegeri, cu siguranță Georgiana Lobonț știe ce este mai bun pentru ea și familia ei, așa că și-a luat soțul și cei doi copii și au plecat împreună în Dubai să se bucure de soare, mare și de liniște. Pentru a le arăta și urmăritorilor ei cum se distrează a încărcat pe Instagram o fotografie. Poza a fost însoțită și de un mesaj: „Nu am de spus nimic. Decât că suntem foarte bine”, a scris în dreptul fotografiei. Internauții i-au comentat imediat și i-au dorit o vacanță frumoasă. Câțiva dintre ei i-au transmis și că a are o familie foarte frumoasă. Așa cum ne așteptam o astfel de vacanță într-un resort de lux, cum este cel la care s-a cazat cântăreața este foarte scump. Potrivit wowbiz.ro, aceasta a plătit pentru luxoasa vacanță nici mai mult, nici mai puțin de 5000 de euro. Citește și: Georgiana Lobonţ a ajuns la spital. Cu ce problemă de sănătate se confruntă vedeta: „M-am dus direct la urgențe” Citește și Minunea de care a avut parte Georgiana Lobonţ: „M-am rugat foarte mult la mănăstirea Nicula” Georgiana Lobonț trăiește cea mai frumoasă etapă a vieții ei după cum chiar ea a scris în dreptul pozelor postate pe conturile de socializare . Nici nu e de mirare și asta pentru că din punct de vedere profesional lucrurile par să fie pe o pantă ascendentă pentru Georgiana. Însă că în cazul artistei după muncă vine și răsplata Citește și… ȘOC TOTAL! Laura Codruța Kovesi s-a măritat în secret. Când a fost nunta, de fapt, nimeni nu a știut până azi Cutremur total în dosarul Caracal! Nimeni nu se mai aștepta la așa ceva: Luiza TRĂIEȘTE. Mama Luizei Melencu, anunț cutremurător Investiția inedită pe care a făcut-o un român la apartamentul în care locuiește. Cum și-a redus considerabil factura la curent electric Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Georgiana Lobonț a plecat în vacanță, în Dubai, alături de familie, așa cum majoritatea vedetelor fac în această perioadă. Evenimentele pe care le-a avut de onorat în ultimul timp au solictat-o tot mai mult așa că acum s-a hotărât să dea frigul din București pe o vacanță luxoasă în Dubai, acolo unde a mers alături de familia sa. Cât a costat-o escapada luxoasă pe cântăreațăAlte Articole Vouchere sociale 2022. Când se virează a treia tranşă de 250 lei pentru alimente şi mese calde Vouchere sociale 2022. Când se virează a treia tranşă de … Boris Becker s-a adaptat la noua sa viaţă în închisoare. …Codruţa şi Valentina Sanfira, lună de miere în Maldive. Imagini … Când vine vorba de alegeri, cu siguranță Georgiana Lobonț știe ce este mai bun pentru ea și familia ei, așa că și-a luat soțul și cei doi copii și au plecat împreună în Dubai să se bucure de soare, mare și de liniște. Pentru a le arăta și urmăritorilor ei cum se distrează a încărcat pe Instagram o fotografie. Poza a fost însoțită și de un mesaj: „Nu am de spus nimic. Decât că suntem foarte bine”, a scris în dreptul fotografiei. Internauții i-au comentat imediat și i-au dorit o vacanță frumoasă. Câțiva dintre ei i-au transmis și că a are o familie foarte frumoasă. Așa cum ne așteptam o astfel de vacanță într-un resort de lux, cum este cel la care s-a cazat cântăreața este foarte scump. Potrivit wowbiz.ro, aceasta a plătit pentru luxoasa vacanță nici mai mult, nici mai puțin de 5000 de euro. Citește și: Georgiana Lobonţ a ajuns la spital. Cu ce problemă de sănătate se confruntă vedeta: „M-am dus direct la urgențe” Citește și Minunea de care a avut parte Georgiana Lobonţ: „M-am rugat foarte mult la mănăstirea Nicula” Georgiana Lobonț trăiește cea mai frumoasă etapă a vieții ei după cum chiar ea a scris în dreptul pozelor postate pe conturile de socializare . Nici nu e de mirare și asta pentru că din punct de vedere profesional lucrurile par să fie pe o pantă ascendentă pentru Georgiana. Însă că în cazul artistei după muncă vine și răsplata Citește și… ȘOC TOTAL! Laura Codruța Kovesi s-a măritat în secret. Când a fost nunta, de fapt, nimeni nu a știut până azi Cutremur total în dosarul Caracal! Nimeni nu se mai aștepta la așa ceva: Luiza TRĂIEȘTE. Mama Luizei Melencu, anunț cutremurător Investiția inedită pe care a făcut-o un român la apartamentul în care locuiește. Cum și-a redus considerabil factura la curent electric Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Georgiana Lobonț a plecat în vacanță, în Dubai, alături de familie, așa cum majoritatea vedetelor fac în această perioadă. Evenimentele pe care le-a avut de onorat în ultimul timp au solictat-o tot mai mult așa că acum s-a hotărât să dea frigul din București pe o vacanță luxoasă în Dubai, acolo unde a mers alături de familia sa. Cât a costat-o escapada luxoasă pe cântăreațăAlte Articole Vouchere sociale 2022. Când se virează a treia tranşă de 250 lei pentru alimente şi mese calde Vouchere sociale 2022. Când se virează a treia tranşă de … Boris Becker s-a adaptat la noua sa viaţă în închisoare. …Codruţa şi Valentina Sanfira, lună de miere în Maldive. Imagini … Când vine vorba de alegeri, cu siguranță Georgiana Lobonț știe ce este mai bun pentru ea și familia ei, așa că și-a luat soțul și cei doi copii și au plecat împreună în Dubai să se bucure de soare, mare și de liniște. Pentru a le arăta și urmăritorilor ei cum se distrează a încărcat pe Instagram o fotografie. Poza a fost însoțită și de un mesaj: „Nu am de spus nimic. Decât că suntem foarte bine”, a scris în dreptul fotografiei. Internauții i-au comentat imediat și i-au dorit o vacanță frumoasă. Câțiva dintre ei i-au transmis și că a are o familie foarte frumoasă. Așa cum ne așteptam o astfel de vacanță într-un resort de lux, cum este cel la care s-a cazat cântăreața este foarte scump. Potrivit wowbiz.ro, aceasta a plătit pentru luxoasa vacanță nici mai mult, nici mai puțin de 5000 de euro. Citește și: Georgiana Lobonţ a ajuns la spital. Cu ce problemă de sănătate se confruntă vedeta: „M-am dus direct la urgențe” Citește și Minunea de care a avut parte Georgiana Lobonţ: „M-am rugat foarte mult la mănăstirea Nicula” Georgiana Lobonț trăiește cea mai frumoasă etapă a vieții ei după cum chiar ea a scris în dreptul pozelor postate pe conturile de socializare . Nici nu e de mirare și asta pentru că din punct de vedere profesional lucrurile par să fie pe o pantă ascendentă pentru Georgiana. Însă că în cazul artistei după muncă vine și răsplata Citește și… ȘOC TOTAL! Laura Codruța Kovesi s-a măritat în secret. Când a fost nunta, de fapt, nimeni nu a știut până azi Cutremur total în dosarul Caracal! Nimeni nu se mai aștepta la așa ceva: Luiza TRĂIEȘTE. Mama Luizei Melencu, anunț cutremurător Investiția inedită pe care a făcut-o un român la apartamentul în care locuiește. Cum și-a redus considerabil factura la curent electric Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News

Îți recomandăm și

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *