Elena Merișoreanu spune despre Anamaria Prodan că-i semănă leit mamei. Ce aveau în comun cele două

Anamaria Prodan a trecut în ultima perioadă prin mai multe încercări pe plan personal, însă impresara nu se lasă doborâtă.  Elena Merișoreanu, care a fost extrem de apropiată de mama inpresarei.  spune că Ana este la fel de luptătoare ca mama ei și tot la fel de puternică. Elena Merișoreanu și Ionela Prodan au fost prietene foarte apropiate, amândouă abordând aceelași gen mzucial și mergând împreună în turnee.„Țin minte că eram în turneu cu Ansamblul Rapsodia Română și ea era însărcinată cu Anamaria. Se urca pe garduri ca să mănânce corcodușe. Era primăvară. De aia a ieșit Anamaria așa bătăioasă ca ea! Îi ziceam:, a declarat Elena Merișoreanu, pentru Click!.Citește și: Saveta Bogdan, reacţie neaşteptată despre bătaia dintre Anamaria Prodan şi Reghe: „Eu i-aș zice ei să se liniștească”După celebra bătaie de la Snagov, Anamaria Prodan a surprins pe toată lumea când a anunțat că va intra în politică. Impresara vrea să militeze pentru drepturile femeilor maltratate și împotriva violenței domestice.„Singura politică pe care am făcut-o până acum a fost aceea a unei soții devotate și a unei mame care și-a crescut copiii cu forță și putere. Dumnezeu a fost întotdeauna bun și blând cu mine și niciodată nu mi-a dat mai mult decât pot duce. Așa este și cu tot scandalul prin care trec, acum, împreună cu copiii mei.Numai acele femei care au trecut prin situații similare știu cât de tare doare să vezi cum ți se destramă lumea pe care ai construit-o cu sacrificii, cu renunțări, în care ai pus toată ființa ta”, a scris impresara în scrisoarea adresată femeilor maltrate. Anamaria Prodan a trecut în ultima perioadă prin mai multe încercări pe plan personal, însă impresara nu se lasă doborâtă.  Elena Merișoreanu, care a fost extrem de apropiată de mama inpresarei.  spune că Ana este la fel de luptătoare ca mama ei și tot la fel de puternică. Elena Merișoreanu și Ionela Prodan au fost prietene foarte apropiate, amândouă abordând aceelași gen mzucial și mergând împreună în turnee. „Țin minte că eram în turneu cu Ansamblul Rapsodia Română și ea era însărcinată cu Anamaria. Se urca pe garduri ca să mănânce corcodușe. Era primăvară. De aia a ieșit Anamaria așa bătăioasă ca ea! Îi ziceam:, a declarat Elena Merișoreanu, pentru Click!.Alte ArticoleBoris Becker s-a adaptat la noua sa viaţă în închisoare. …Codruţa şi Valentina Sanfira, lună de miere în Maldive. Imagini … Mai mult decât atât, Ionela Prodan a dorit și ea să intre   în politică la fel cum și impresara a anunțat de curând că o va face. Aceasta a candidat pe lista PSD Covasna, la Senat. Citește și:Secretul pe care puțini îl cunosc. Cum o va chema pe Anamaria Prodan după divorțul de Laurențiu Reghecampf Citește și: Saveta Bogdan, reacţie neaşteptată despre bătaia dintre Anamaria Prodan şi Reghe: „Eu i-aș zice ei să se liniștească” Anamaria Prodan vrea să intre în poltică după scandalul cu Reghe După celebra bătaie de la Snagov, Anamaria Prodan a surprins pe toată lumea când a anunțat că va intra în politică. Impresara vrea să militeze pentru drepturile femeilor maltratate și împotriva violenței domestice. „Singura politică pe care am făcut-o până acum a fost aceea a unei soții devotate și a unei mame care și-a crescut copiii cu forță și putere. Dumnezeu a fost întotdeauna bun și blând cu mine și niciodată nu mi-a dat mai mult decât pot duce. Așa este și cu tot scandalul prin care trec, acum, împreună cu copiii mei.Numai acele femei care au trecut prin situații similare știu cât de tare doare să vezi cum ți se destramă lumea pe care ai construit-o cu sacrificii, cu renunțări, în care ai pus toată ființa ta”, a scris impresara în scrisoarea adresată femeilor maltrate. Citește și… ȘOC TOTAL! Laura Codruța Kovesi s-a măritat în secret. Când a fost nunta, de fapt, nimeni nu a știut până azi Cutremur total în dosarul Caracal! Nimeni nu se mai aștepta la așa ceva: Luiza TRĂIEȘTE. Mama Luizei Melencu, anunț cutremurător Investiția inedită pe care a făcut-o un român la apartamentul în care locuiește. Cum și-a redus considerabil factura la curent electric Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Anamaria Prodan a trecut în ultima perioadă prin mai multe încercări pe plan personal, însă impresara nu se lasă doborâtă.  Elena Merișoreanu, care a fost extrem de apropiată de mama inpresarei.  spune că Ana este la fel de luptătoare ca mama ei și tot la fel de puternică. Elena Merișoreanu și Ionela Prodan au fost prietene foarte apropiate, amândouă abordând aceelași gen mzucial și mergând împreună în turnee. „Țin minte că eram în turneu cu Ansamblul Rapsodia Română și ea era însărcinată cu Anamaria. Se urca pe garduri ca să mănânce corcodușe. Era primăvară. De aia a ieșit Anamaria așa bătăioasă ca ea! Îi ziceam:, a declarat Elena Merișoreanu, pentru Click!.Alte ArticoleBoris Becker s-a adaptat la noua sa viaţă în închisoare. …Codruţa şi Valentina Sanfira, lună de miere în Maldive. Imagini … Mai mult decât atât, Ionela Prodan a dorit și ea să intre   în politică la fel cum și impresara a anunțat de curând că o va face. Aceasta a candidat pe lista PSD Covasna, la Senat. Citește și:Secretul pe care puțini îl cunosc. Cum o va chema pe Anamaria Prodan după divorțul de Laurențiu Reghecampf Citește și: Saveta Bogdan, reacţie neaşteptată despre bătaia dintre Anamaria Prodan şi Reghe: „Eu i-aș zice ei să se liniștească” Anamaria Prodan vrea să intre în poltică după scandalul cu Reghe După celebra bătaie de la Snagov, Anamaria Prodan a surprins pe toată lumea când a anunțat că va intra în politică. Impresara vrea să militeze pentru drepturile femeilor maltratate și împotriva violenței domestice. „Singura politică pe care am făcut-o până acum a fost aceea a unei soții devotate și a unei mame care și-a crescut copiii cu forță și putere. Dumnezeu a fost întotdeauna bun și blând cu mine și niciodată nu mi-a dat mai mult decât pot duce. Așa este și cu tot scandalul prin care trec, acum, împreună cu copiii mei.Numai acele femei care au trecut prin situații similare știu cât de tare doare să vezi cum ți se destramă lumea pe care ai construit-o cu sacrificii, cu renunțări, în care ai pus toată ființa ta”, a scris impresara în scrisoarea adresată femeilor maltrate. Citește și… ȘOC TOTAL! Laura Codruța Kovesi s-a măritat în secret. Când a fost nunta, de fapt, nimeni nu a știut până azi Cutremur total în dosarul Caracal! Nimeni nu se mai aștepta la așa ceva: Luiza TRĂIEȘTE. Mama Luizei Melencu, anunț cutremurător Investiția inedită pe care a făcut-o un român la apartamentul în care locuiește. Cum și-a redus considerabil factura la curent electric Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Anamaria Prodan a trecut în ultima perioadă prin mai multe încercări pe plan personal, însă impresara nu se lasă doborâtă.  Elena Merișoreanu, care a fost extrem de apropiată de mama inpresarei.  spune că Ana este la fel de luptătoare ca mama ei și tot la fel de puternică. Elena Merișoreanu și Ionela Prodan au fost prietene foarte apropiate, amândouă abordând aceelași gen mzucial și mergând împreună în turnee. „Țin minte că eram în turneu cu Ansamblul Rapsodia Română și ea era însărcinată cu Anamaria. Se urca pe garduri ca să mănânce corcodușe. Era primăvară. De aia a ieșit Anamaria așa bătăioasă ca ea! Îi ziceam:, a declarat Elena Merișoreanu, pentru Click!.Alte ArticoleBoris Becker s-a adaptat la noua sa viaţă în închisoare. …Codruţa şi Valentina Sanfira, lună de miere în Maldive. Imagini … Mai mult decât atât, Ionela Prodan a dorit și ea să intre   în politică la fel cum și impresara a anunțat de curând că o va face. Aceasta a candidat pe lista PSD Covasna, la Senat. Citește și:Secretul pe care puțini îl cunosc. Cum o va chema pe Anamaria Prodan după divorțul de Laurențiu Reghecampf Citește și: Saveta Bogdan, reacţie neaşteptată despre bătaia dintre Anamaria Prodan şi Reghe: „Eu i-aș zice ei să se liniștească” Anamaria Prodan vrea să intre în poltică după scandalul cu Reghe După celebra bătaie de la Snagov, Anamaria Prodan a surprins pe toată lumea când a anunțat că va intra în politică. Impresara vrea să militeze pentru drepturile femeilor maltratate și împotriva violenței domestice. „Singura politică pe care am făcut-o până acum a fost aceea a unei soții devotate și a unei mame care și-a crescut copiii cu forță și putere. Dumnezeu a fost întotdeauna bun și blând cu mine și niciodată nu mi-a dat mai mult decât pot duce. Așa este și cu tot scandalul prin care trec, acum, împreună cu copiii mei.Numai acele femei care au trecut prin situații similare știu cât de tare doare să vezi cum ți se destramă lumea pe care ai construit-o cu sacrificii, cu renunțări, în care ai pus toată ființa ta”, a scris impresara în scrisoarea adresată femeilor maltrate. Citește și… ȘOC TOTAL! Laura Codruța Kovesi s-a măritat în secret. Când a fost nunta, de fapt, nimeni nu a știut până azi Cutremur total în dosarul Caracal! Nimeni nu se mai aștepta la așa ceva: Luiza TRĂIEȘTE. Mama Luizei Melencu, anunț cutremurător Investiția inedită pe care a făcut-o un român la apartamentul în care locuiește. Cum și-a redus considerabil factura la curent electric Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Anamaria Prodan a trecut în ultima perioadă prin mai multe încercări pe plan personal, însă impresara nu se lasă doborâtă.  Elena Merișoreanu, care a fost extrem de apropiată de mama inpresarei.  spune că Ana este la fel de luptătoare ca mama ei și tot la fel de puternică. Elena Merișoreanu și Ionela Prodan au fost prietene foarte apropiate, amândouă abordând aceelași gen mzucial și mergând împreună în turnee. „Țin minte că eram în turneu cu Ansamblul Rapsodia Română și ea era însărcinată cu Anamaria. Se urca pe garduri ca să mănânce corcodușe. Era primăvară. De aia a ieșit Anamaria așa bătăioasă ca ea! Îi ziceam:, a declarat Elena Merișoreanu, pentru Click!.Alte ArticoleBoris Becker s-a adaptat la noua sa viaţă în închisoare. …Codruţa şi Valentina Sanfira, lună de miere în Maldive. Imagini … Mai mult decât atât, Ionela Prodan a dorit și ea să intre   în politică la fel cum și impresara a anunțat de curând că o va face. Aceasta a candidat pe lista PSD Covasna, la Senat. Citește și:Secretul pe care puțini îl cunosc. Cum o va chema pe Anamaria Prodan după divorțul de Laurențiu Reghecampf Citește și: Saveta Bogdan, reacţie neaşteptată despre bătaia dintre Anamaria Prodan şi Reghe: „Eu i-aș zice ei să se liniștească” Anamaria Prodan vrea să intre în poltică după scandalul cu Reghe După celebra bătaie de la Snagov, Anamaria Prodan a surprins pe toată lumea când a anunțat că va intra în politică. Impresara vrea să militeze pentru drepturile femeilor maltratate și împotriva violenței domestice. „Singura politică pe care am făcut-o până acum a fost aceea a unei soții devotate și a unei mame care și-a crescut copiii cu forță și putere. Dumnezeu a fost întotdeauna bun și blând cu mine și niciodată nu mi-a dat mai mult decât pot duce. Așa este și cu tot scandalul prin care trec, acum, împreună cu copiii mei.Numai acele femei care au trecut prin situații similare știu cât de tare doare să vezi cum ți se destramă lumea pe care ai construit-o cu sacrificii, cu renunțări, în care ai pus toată ființa ta”, a scris impresara în scrisoarea adresată femeilor maltrate. Citește și… ȘOC TOTAL! Laura Codruța Kovesi s-a măritat în secret. Când a fost nunta, de fapt, nimeni nu a știut până azi Cutremur total în dosarul Caracal! Nimeni nu se mai aștepta la așa ceva: Luiza TRĂIEȘTE. Mama Luizei Melencu, anunț cutremurător Investiția inedită pe care a făcut-o un român la apartamentul în care locuiește. Cum și-a redus considerabil factura la curent electric Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Anamaria Prodan a trecut în ultima perioadă prin mai multe încercări pe plan personal, însă impresara nu se lasă doborâtă.  Elena Merișoreanu, care a fost extrem de apropiată de mama inpresarei.  spune că Ana este la fel de luptătoare ca mama ei și tot la fel de puternică. Elena Merișoreanu și Ionela Prodan au fost prietene foarte apropiate, amândouă abordând aceelași gen mzucial și mergând împreună în turnee. „Țin minte că eram în turneu cu Ansamblul Rapsodia Română și ea era însărcinată cu Anamaria. Se urca pe garduri ca să mănânce corcodușe. Era primăvară. De aia a ieșit Anamaria așa bătăioasă ca ea! Îi ziceam:, a declarat Elena Merișoreanu, pentru Click!.Alte ArticoleBoris Becker s-a adaptat la noua sa viaţă în închisoare. …Codruţa şi Valentina Sanfira, lună de miere în Maldive. Imagini … Mai mult decât atât, Ionela Prodan a dorit și ea să intre   în politică la fel cum și impresara a anunțat de curând că o va face. Aceasta a candidat pe lista PSD Covasna, la Senat. Citește și:Secretul pe care puțini îl cunosc. Cum o va chema pe Anamaria Prodan după divorțul de Laurențiu Reghecampf Citește și: Saveta Bogdan, reacţie neaşteptată despre bătaia dintre Anamaria Prodan şi Reghe: „Eu i-aș zice ei să se liniștească” Anamaria Prodan vrea să intre în poltică după scandalul cu Reghe După celebra bătaie de la Snagov, Anamaria Prodan a surprins pe toată lumea când a anunțat că va intra în politică. Impresara vrea să militeze pentru drepturile femeilor maltratate și împotriva violenței domestice. „Singura politică pe care am făcut-o până acum a fost aceea a unei soții devotate și a unei mame care și-a crescut copiii cu forță și putere. Dumnezeu a fost întotdeauna bun și blând cu mine și niciodată nu mi-a dat mai mult decât pot duce. Așa este și cu tot scandalul prin care trec, acum, împreună cu copiii mei.Numai acele femei care au trecut prin situații similare știu cât de tare doare să vezi cum ți se destramă lumea pe care ai construit-o cu sacrificii, cu renunțări, în care ai pus toată ființa ta”, a scris impresara în scrisoarea adresată femeilor maltrate. Citește și… ȘOC TOTAL! Laura Codruța Kovesi s-a măritat în secret. Când a fost nunta, de fapt, nimeni nu a știut până azi Cutremur total în dosarul Caracal! Nimeni nu se mai aștepta la așa ceva: Luiza TRĂIEȘTE. Mama Luizei Melencu, anunț cutremurător Investiția inedită pe care a făcut-o un român la apartamentul în care locuiește. Cum și-a redus considerabil factura la curent electric Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Anamaria Prodan a trecut în ultima perioadă prin mai multe încercări pe plan personal, însă impresara nu se lasă doborâtă.  Elena Merișoreanu, care a fost extrem de apropiată de mama inpresarei.  spune că Ana este la fel de luptătoare ca mama ei și tot la fel de puternică. Elena Merișoreanu și Ionela Prodan au fost prietene foarte apropiate, amândouă abordând aceelași gen mzucial și mergând împreună în turnee. „Țin minte că eram în turneu cu Ansamblul Rapsodia Română și ea era însărcinată cu Anamaria. Se urca pe garduri ca să mănânce corcodușe. Era primăvară. De aia a ieșit Anamaria așa bătăioasă ca ea! Îi ziceam:, a declarat Elena Merișoreanu, pentru Click!.Alte ArticoleBoris Becker s-a adaptat la noua sa viaţă în închisoare. …Codruţa şi Valentina Sanfira, lună de miere în Maldive. Imagini … Mai mult decât atât, Ionela Prodan a dorit și ea să intre   în politică la fel cum și impresara a anunțat de curând că o va face. Aceasta a candidat pe lista PSD Covasna, la Senat. Citește și:Secretul pe care puțini îl cunosc. Cum o va chema pe Anamaria Prodan după divorțul de Laurențiu Reghecampf Citește și: Saveta Bogdan, reacţie neaşteptată despre bătaia dintre Anamaria Prodan şi Reghe: „Eu i-aș zice ei să se liniștească” Anamaria Prodan vrea să intre în poltică după scandalul cu Reghe După celebra bătaie de la Snagov, Anamaria Prodan a surprins pe toată lumea când a anunțat că va intra în politică. Impresara vrea să militeze pentru drepturile femeilor maltratate și împotriva violenței domestice. „Singura politică pe care am făcut-o până acum a fost aceea a unei soții devotate și a unei mame care și-a crescut copiii cu forță și putere. Dumnezeu a fost întotdeauna bun și blând cu mine și niciodată nu mi-a dat mai mult decât pot duce. Așa este și cu tot scandalul prin care trec, acum, împreună cu copiii mei.Numai acele femei care au trecut prin situații similare știu cât de tare doare să vezi cum ți se destramă lumea pe care ai construit-o cu sacrificii, cu renunțări, în care ai pus toată ființa ta”, a scris impresara în scrisoarea adresată femeilor maltrate. Citește și… ȘOC TOTAL! Laura Codruța Kovesi s-a măritat în secret. Când a fost nunta, de fapt, nimeni nu a știut până azi Cutremur total în dosarul Caracal! Nimeni nu se mai aștepta la așa ceva: Luiza TRĂIEȘTE. Mama Luizei Melencu, anunț cutremurător Investiția inedită pe care a făcut-o un român la apartamentul în care locuiește. Cum și-a redus considerabil factura la curent electric Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Anamaria Prodan a trecut în ultima perioadă prin mai multe încercări pe plan personal, însă impresara nu se lasă doborâtă.  Elena Merișoreanu, care a fost extrem de apropiată de mama inpresarei.  spune că Ana este la fel de luptătoare ca mama ei și tot la fel de puternică. Elena Merișoreanu și Ionela Prodan au fost prietene foarte apropiate, amândouă abordând aceelași gen mzucial și mergând împreună în turnee. „Țin minte că eram în turneu cu Ansamblul Rapsodia Română și ea era însărcinată cu Anamaria. Se urca pe garduri ca să mănânce corcodușe. Era primăvară. De aia a ieșit Anamaria așa bătăioasă ca ea! Îi ziceam:, a declarat Elena Merișoreanu, pentru Click!.Alte ArticoleBoris Becker s-a adaptat la noua sa viaţă în închisoare. …Codruţa şi Valentina Sanfira, lună de miere în Maldive. Imagini … Mai mult decât atât, Ionela Prodan a dorit și ea să intre   în politică la fel cum și impresara a anunțat de curând că o va face. Aceasta a candidat pe lista PSD Covasna, la Senat. Citește și:Secretul pe care puțini îl cunosc. Cum o va chema pe Anamaria Prodan după divorțul de Laurențiu Reghecampf Citește și: Saveta Bogdan, reacţie neaşteptată despre bătaia dintre Anamaria Prodan şi Reghe: „Eu i-aș zice ei să se liniștească” Anamaria Prodan vrea să intre în poltică după scandalul cu Reghe După celebra bătaie de la Snagov, Anamaria Prodan a surprins pe toată lumea când a anunțat că va intra în politică. Impresara vrea să militeze pentru drepturile femeilor maltratate și împotriva violenței domestice. „Singura politică pe care am făcut-o până acum a fost aceea a unei soții devotate și a unei mame care și-a crescut copiii cu forță și putere. Dumnezeu a fost întotdeauna bun și blând cu mine și niciodată nu mi-a dat mai mult decât pot duce. Așa este și cu tot scandalul prin care trec, acum, împreună cu copiii mei.Numai acele femei care au trecut prin situații similare știu cât de tare doare să vezi cum ți se destramă lumea pe care ai construit-o cu sacrificii, cu renunțări, în care ai pus toată ființa ta”, a scris impresara în scrisoarea adresată femeilor maltrate. Citește și… ȘOC TOTAL! Laura Codruța Kovesi s-a măritat în secret. Când a fost nunta, de fapt, nimeni nu a știut până azi Cutremur total în dosarul Caracal! Nimeni nu se mai aștepta la așa ceva: Luiza TRĂIEȘTE. Mama Luizei Melencu, anunț cutremurător Investiția inedită pe care a făcut-o un român la apartamentul în care locuiește. Cum și-a redus considerabil factura la curent electric Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News

Îți recomandăm și

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *