Oct 24, 2021
În imaginile video publicate de cotidianul suedez Expressen, gazoductul găurit este vizibil pentru prima dată, cu bucăţi de metal fragmentat de o explozie. Filmate luni la o adâncime de circa 80 metri, imaginile de la una din cele patru scurgeri relevă că peste 50 metri de conductă au fost distruşi sau cel puţin acoperiţi de fundul mării în urma exploziilor responsabile de avarii.‘Doar o forţă extremă poate torsiona un metal atât de gros precum îl vedem’, a explicat Trond Larsen, pilotul agenţiei norvegiene Blue Eye Robotics care a ghidat drona submersibilă cu care s-au filmat imaginile.Expressens Erik Wiman och Mattias Carlsson rapporterar från Östersjön:https://t.co/dCtdzRi9K2Cele două gazoducte Nord Stream 1 şi 2 au fost avariate de cel puţin două explozii care au provocat patru scurgeri de gaz, două dintre ele localizate în zona economică exclusivă daneză, iar celelalte două în zona suedeză.Citeşte şi NATO se pregăteşte pentru exerciţii nucleare. Stoltenberg anunţă că, din cauza Nord Stream, Alianţa e gata să aplice articolul despre apărarea colectivăLa 6 octombrie, autorităţile suedeze au anunţat că au procedat la inspecţie submarină şi au colectat ‘dovezi’ ce confirmă suspiciunile privind un act foarte probabil de sabotaj.Marţi, poliţia daneză a anunţat că serviciul de informaţii PET a efectuat de asemenea mai multe inspecţii la scurgerile prezente în zona daneză.Citeşte şi Seismologii au înregistrat explozii în apropierea conductelor Nord Stream. „Valurile ricoşau de pe fundul apei la suprafaţ㔑Inspecţiile au confirmat că există pagube importante la Nord Stream 1 şi 2 în zona economică exclusivă daneză şi că aceste avarii au fost cauzate de explozii puternice’, se menţionează în comunicatul poliţiei daneze.Danemarca, Suedia şi Germania anchetează fiecare la nivel naţional cu privire la sabotajul prezumtiv, dar opţiunea unei anchete internaţionale s-a îndepărtat în ultimele zile. În imaginile video publicate de cotidianul suedez Expressen, gazoductul găurit este vizibil pentru prima dată, cu bucăţi de metal fragmentat de o explozie. Filmate luni la o adâncime de circa 80 metri, imaginile de la una din cele patru scurgeri relevă că peste 50 metri de conductă au fost distruşi sau cel puţin acoperiţi de fundul mării în urma exploziilor responsabile de avarii. ‘Doar o forţă extremă poate torsiona un metal atât de gros precum îl vedem’, a explicat Trond Larsen, pilotul agenţiei norvegiene Blue Eye Robotics care a ghidat drona submersibilă cu care s-au filmat imaginile.Alte Articole Vouchere sociale 2022. Când se virează a treia tranşă de …
Exclusiv. Rareş Bogdan: „România nu mai poate fi blocată, …
Propaganda rusă lansează un nou scenariu fantezist: România … Se poate ‘vedea un mare impact pe fundul marin în jurul gazoductului’, a precizat el pentru Expressen. Första bilderna från sprängda Nord Stream i Östersjön – se unika filmerna • 50 meter rör saknas Expressens Erik Wiman och Mattias Carlsson rapporterar från Östersjön:https://t.co/dCtdzRi9K2 — Expressen (@Expressen) October 18, 2022 Cele două gazoducte Nord Stream 1 şi 2 au fost avariate de cel puţin două explozii care au provocat patru scurgeri de gaz, două dintre ele localizate în zona economică exclusivă daneză, iar celelalte două în zona suedeză. Citeşte şi NATO se pregăteşte pentru exerciţii nucleare. Stoltenberg anunţă că, din cauza Nord Stream, Alianţa e gata să aplice articolul despre apărarea colectivă La 6 octombrie, autorităţile suedeze au anunţat că au procedat la inspecţie submarină şi au colectat ‘dovezi’ ce confirmă suspiciunile privind un act foarte probabil de sabotaj. Marţi, poliţia daneză a anunţat că serviciul de informaţii PET a efectuat de asemenea mai multe inspecţii la scurgerile prezente în zona daneză. Citeşte şi Seismologii au înregistrat explozii în apropierea conductelor Nord Stream. „Valurile ricoşau de pe fundul apei la suprafaţă” ‘Inspecţiile au confirmat că există pagube importante la Nord Stream 1 şi 2 în zona economică exclusivă daneză şi că aceste avarii au fost cauzate de explozii puternice’, se menţionează în comunicatul poliţiei daneze. Danemarca, Suedia şi Germania anchetează fiecare la nivel naţional cu privire la sabotajul prezumtiv, dar opţiunea unei anchete internaţionale s-a îndepărtat în ultimele zile. Citește și… Bomba ANULUI! Dana Budeanu, NUNTA SECRETĂ pe Coasta de Azur. ROCHIA de mireasă aleasă pentru eveniment NOSFE, condus pe ultimul drum. Sotia, ingenunchiata de durere a facut un gest sfasietor. Toti au incercat sa o ridice, dar… Cum pot plăti mai puțin cei cu rate bancare. Top 4 soluții și marele pericol din jurul lor: ”Apare falimentul personal” Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News