Oct 24, 2021
Patronul FCSB, Gigi Becali, i-a transmis finanţatorului rapidist un mesaj prin care îi explică faptul că, pentru a se lupta la titlu în Superliga este nevoie de investiţii serioase în jucători valoroşi, nu poate ajunge la o astfel de performanţă cu „jucători refuzaţi”.„El fiind om de afaceri are încredere în ceea ce face el. Numai că el nu știe că la fotbal nu se potrivește socoteala de acasă cu cea din târg. Asta în primul rând, iar în al doilea, dacă chiar vrea să se întâmple așa cum zice el…Citeşte şi: Leonard Doroftei se mândreşte cu fiica lui. Vanessa atrage toate privirile la 19 aniCiprian Marica, finanțator minoritar la Farul Constanța, îl acuză pe Dan Șucu, omul cu banii din Giulești, că s-a inspirat din proiectul constănțenilor, iar acum îl prezintă ca fiind o idee a Rapidului.„Acum, dacă tot e vorba despre domnul Dan Șucu, el a fost în discuții și cu Gică Hagi, cu Farul. Proiectul ăsta pe care îl prezintă dânsul, nu aș putea spune că este un plagiat, dar s-a inspirat din proiectul nostru de la Farul. Acum vine și îl prezintă puțin așa… că e proiectul Rapidului. Când el are proiectul gândit de Gică Hagi, gândit și analizat de Gică…”, a spus Ciprian Marica pentru sursa citată.Citeşte şi: Karim Benzema a câştigat Balonul de Aur VIDEO Patronul FCSB, Gigi Becali, i-a transmis finanţatorului rapidist un mesaj prin care îi explică faptul că, pentru a se lupta la titlu în Superliga este nevoie de investiţii serioase în jucători valoroşi, nu poate ajunge la o astfel de performanţă cu „jucători refuzaţi”. „El fiind om de afaceri are încredere în ceea ce face el. Numai că el nu știe că la fotbal nu se potrivește socoteala de acasă cu cea din târg. Asta în primul rând, iar în al doilea, dacă chiar vrea să se întâmple așa cum zice el…Alte Articole Mort timp de 90 de minute și readus la viață de medici, bărbatul …
Biletul zilei pariuri1x2.ro, 18 octombrie: Ieri, zi de PROFIT …
Leonard Doroftei se mândreşte cu fiica lui. Vanessa atrage … Adică el ce vrea, vine el, ‘stai că iau eu campionatul că eu sunt atâta de mare deștept’, că ce faci? Faci iluzionism? Bagă bani. Dacă vrei să iei campionatul dă un milion, două, un milion jumătate pe jucători. Nu poți să iei campionatul așa. Șucu e băiat deștept și de asta pot să-i spun, pentru că știu că el o să mă înțeleagă și nu o să se supere. Dar trebuie să bage bani în transferuri. Nu poți să te bați la campionat cu patru jucători refuzați de atâția ani de zile”, a spus Gigi Becali la Pro Arena. Citeşte şi: Leonard Doroftei se mândreşte cu fiica lui. Vanessa atrage toate privirile la 19 ani Dan Șucu a venit la Rapid cu un proiect axat în principal pe fotbalul juvenil și a investit deja 10 milioane de euro în academia Rapidului. Ciprian Marica, finanțator minoritar la Farul Constanța, îl acuză pe Dan Șucu, omul cu banii din Giulești, că s-a inspirat din proiectul constănțenilor, iar acum îl prezintă ca fiind o idee a Rapidului. „Acum, dacă tot e vorba despre domnul Dan Șucu, el a fost în discuții și cu Gică Hagi, cu Farul. Proiectul ăsta pe care îl prezintă dânsul, nu aș putea spune că este un plagiat, dar s-a inspirat din proiectul nostru de la Farul. Acum vine și îl prezintă puțin așa… că e proiectul Rapidului. Când el are proiectul gândit de Gică Hagi, gândit și analizat de Gică…”, a spus Ciprian Marica pentru sursa citată. Citeşte şi: Karim Benzema a câştigat Balonul de Aur VIDEO Citește și… Bomba ANULUI! Dana Budeanu, NUNTA SECRETĂ pe Coasta de Azur. ROCHIA de mireasă aleasă pentru eveniment NOSFE, condus pe ultimul drum. Sotia, ingenunchiata de durere a facut un gest sfasietor. Toti au incercat sa o ridice, dar… Cum pot plăti mai puțin cei cu rate bancare. Top 4 soluții și marele pericol din jurul lor: ”Apare falimentul personal” Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Patronul FCSB, Gigi Becali, i-a transmis finanţatorului rapidist un mesaj prin care îi explică faptul că, pentru a se lupta la titlu în Superliga este nevoie de investiţii serioase în jucători valoroşi, nu poate ajunge la o astfel de performanţă cu „jucători refuzaţi”. „El fiind om de afaceri are încredere în ceea ce face el. Numai că el nu știe că la fotbal nu se potrivește socoteala de acasă cu cea din târg. Asta în primul rând, iar în al doilea, dacă chiar vrea să se întâmple așa cum zice el…Alte Articole
Mort timp de 90 de minute și readus la viață de medici, bărbatul …

Leonard Doroftei se mândreşte cu fiica lui. Vanessa atrage … Adică el ce vrea, vine el, ‘stai că iau eu campionatul că eu sunt atâta de mare deștept’, că ce faci? Faci iluzionism? Bagă bani. Dacă vrei să iei campionatul dă un milion, două, un milion jumătate pe jucători. Nu poți să iei campionatul așa. Șucu e băiat deștept și de asta pot să-i spun, pentru că știu că el o să mă înțeleagă și nu o să se supere. Dar trebuie să bage bani în transferuri. Nu poți să te bați la campionat cu patru jucători refuzați de atâția ani de zile”, a spus Gigi Becali la Pro Arena. Citeşte şi: Leonard Doroftei se mândreşte cu fiica lui. Vanessa atrage toate privirile la 19 ani Dan Șucu a venit la Rapid cu un proiect axat în principal pe fotbalul juvenil și a investit deja 10 milioane de euro în academia Rapidului. Ciprian Marica, finanțator minoritar la Farul Constanța, îl acuză pe Dan Șucu, omul cu banii din Giulești, că s-a inspirat din proiectul constănțenilor, iar acum îl prezintă ca fiind o idee a Rapidului. „Acum, dacă tot e vorba despre domnul Dan Șucu, el a fost în discuții și cu Gică Hagi, cu Farul. Proiectul ăsta pe care îl prezintă dânsul, nu aș putea spune că este un plagiat, dar s-a inspirat din proiectul nostru de la Farul. Acum vine și îl prezintă puțin așa… că e proiectul Rapidului. Când el are proiectul gândit de Gică Hagi, gândit și analizat de Gică…”, a spus Ciprian Marica pentru sursa citată. Citeşte şi: Karim Benzema a câştigat Balonul de Aur VIDEO Citește și… Bomba ANULUI! Dana Budeanu, NUNTA SECRETĂ pe Coasta de Azur. ROCHIA de mireasă aleasă pentru eveniment NOSFE, condus pe ultimul drum. Sotia, ingenunchiata de durere a facut un gest sfasietor. Toti au incercat sa o ridice, dar… Cum pot plăti mai puțin cei cu rate bancare. Top 4 soluții și marele pericol din jurul lor: ”Apare falimentul personal” Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News