Victor Slav a vorbit despre greșelile pe care le-a făcut în afaceri: „Am pierdut mulți bani. Am luat o decizie care nu trebuia luată”

Victor Slav a declarat într-un interviu pentru revista VIVA! că regretă anumite decizii pe care le-a luat cu privire la afaceri. Fostul prezentator meteo a făcut mai multe investiții, printre care și deschiderea unei florării cu Anda Adam, fosta lui iubită. Însă, afacerea nu a mers așa cum se aștepta și a luat decizia de a închide florăria.Vedeta a spus că nu a avut nevoie doar de curaj pentru a deschide o afacere în plină pandemie, cât de puțină nebunie. Totuși, acesta nu se lasă ușor și spune că v-a trece și această perioadă grea. Fostul prezentator a spus că de-a lungul vieții a luat decizii care i-au afectat afacerile, dar preferă să le ia ca pe o lecție.„Nu pun bani la ciorap, nu am reușit să acumulez, mereu i-am investit, pentru că eu cred că banii trebuie să circule. Nu strâng sume colosale, nu mă ghidez după Molière, dar în perioada asta cei care au reușit să strângă și să aibă disponibilități bănești au un plus”, a mai spus Victor.Întrebat despre momentele grele din cariera sa, vedeta a spus că acestea sunt firești.„Nu pun bani la ciorap, nu am reușit să acumulez, mereu i-am investit, pentru că eu cred că banii trebuie să circule. Nu strâng sume colosale, nu mă ghidez după Molière, dar în perioada asta cei care au reușit să strângă și să aibă disponibilități bănești au un plus”.Citește și: A consumat sau nu Victor Slav droguri? Fostul soţ al Biancăi Drăguşanu spune adevărul: „Un lucru de genul ăsta îți poate schimba total viaţa”  Victor Slav a declarat într-un interviu pentru revista VIVA! că regretă anumite decizii pe care le-a luat cu privire la afaceri. Fostul prezentator meteo a făcut mai multe investiții, printre care și deschiderea unei florării cu Anda Adam, fosta lui iubită. Însă, afacerea nu a mers așa cum se aștepta și a luat decizia de a închide florăria. Vedeta a spus că nu a avut nevoie doar de curaj pentru a deschide o afacere în plină pandemie, cât de puțină nebunie. Totuși, acesta nu se lasă ușor și spune că v-a trece și această perioadă grea.Alte Articole Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru … Greşeala pe care o facem după ce ne trezim. Avertismentul făcut …Cristina Almaşan rupe tăcerea despre momentul naşterii: „Am … „Nu a fost nevoie doar de curaj, ci și de puțină nebunie. A fost un vis pe care am dorit să mi-l îndeplinesc și am reușit. Este o perioadă foarte, foarte grea, HoReCa este o industrie greu încercată, și nu numai, dar „bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război”, a declarat Victor Slav pentru VIVA!. Citește și: Victor Slav a sărbătorit-o separat pe micuţa Sofia. De ce nu a mers la petrecerea organizată de Bianca Drăguşanu FOTO Victor Slav, despre greșelile făcute în afaceri Fostul prezentator a spus că de-a lungul vieții a luat decizii care i-au afectat afacerile, dar preferă să le ia ca pe o lecție. „De-a lungul vieții, am pierdut mulți bani, nu numai în investiții, ci în general. Probabil că o să mai pierd, dar eu sunt liniștit că am încercat să fac ceea ce am dorit. Unele au mers, altele, nu. A fost un business care a mers bine, dar am luat o decizie care nu trebuia luată, nu trebuia să deschid al treilea punct de lucru. Ideea de a ne dezvolta nu trebuia implementată în acel moment, dar din greșeli înveți”, a adăugat vedeta. „Nu pun bani la ciorap, nu am reușit să acumulez, mereu i-am investit, pentru că eu cred că banii trebuie să circule. Nu strâng sume colosale, nu mă ghidez după Molière, dar în perioada asta cei care au reușit să strângă și să aibă disponibilități bănești au un plus”, a mai spus Victor. Întrebat despre momentele grele din cariera sa, vedeta a spus că acestea sunt firești. „Nu pun bani la ciorap, nu am reușit să acumulez, mereu i-am investit, pentru că eu cred că banii trebuie să circule. Nu strâng sume colosale, nu mă ghidez după Molière, dar în perioada asta cei care au reușit să strângă și să aibă disponibilități bănești au un plus”. Citește și: A consumat sau nu Victor Slav droguri? Fostul soţ al Biancăi Drăguşanu spune adevărul: „Un lucru de genul ăsta îți poate schimba total viaţa”   Citește și… Carmen Iohannis, SURPRINSĂ cu alt bărbat! S-a aflat tot despre el, preşedintele nu va fi foarte… Rasturnare de situatie! Cauzele decesului lui NOSFE! Descoperirea facuta de medici Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Victor Slav a declarat într-un interviu pentru revista VIVA! că regretă anumite decizii pe care le-a luat cu privire la afaceri. Fostul prezentator meteo a făcut mai multe investiții, printre care și deschiderea unei florării cu Anda Adam, fosta lui iubită. Însă, afacerea nu a mers așa cum se aștepta și a luat decizia de a închide florăria. Vedeta a spus că nu a avut nevoie doar de curaj pentru a deschide o afacere în plină pandemie, cât de puțină nebunie. Totuși, acesta nu se lasă ușor și spune că v-a trece și această perioadă grea.Alte Articole Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru … Greşeala pe care o facem după ce ne trezim. Avertismentul făcut …Cristina Almaşan rupe tăcerea despre momentul naşterii: „Am … „Nu a fost nevoie doar de curaj, ci și de puțină nebunie. A fost un vis pe care am dorit să mi-l îndeplinesc și am reușit. Este o perioadă foarte, foarte grea, HoReCa este o industrie greu încercată, și nu numai, dar „bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război”, a declarat Victor Slav pentru VIVA!. Citește și: Victor Slav a sărbătorit-o separat pe micuţa Sofia. De ce nu a mers la petrecerea organizată de Bianca Drăguşanu FOTO Victor Slav, despre greșelile făcute în afaceri Fostul prezentator a spus că de-a lungul vieții a luat decizii care i-au afectat afacerile, dar preferă să le ia ca pe o lecție. „De-a lungul vieții, am pierdut mulți bani, nu numai în investiții, ci în general. Probabil că o să mai pierd, dar eu sunt liniștit că am încercat să fac ceea ce am dorit. Unele au mers, altele, nu. A fost un business care a mers bine, dar am luat o decizie care nu trebuia luată, nu trebuia să deschid al treilea punct de lucru. Ideea de a ne dezvolta nu trebuia implementată în acel moment, dar din greșeli înveți”, a adăugat vedeta. „Nu pun bani la ciorap, nu am reușit să acumulez, mereu i-am investit, pentru că eu cred că banii trebuie să circule. Nu strâng sume colosale, nu mă ghidez după Molière, dar în perioada asta cei care au reușit să strângă și să aibă disponibilități bănești au un plus”, a mai spus Victor. Întrebat despre momentele grele din cariera sa, vedeta a spus că acestea sunt firești. „Nu pun bani la ciorap, nu am reușit să acumulez, mereu i-am investit, pentru că eu cred că banii trebuie să circule. Nu strâng sume colosale, nu mă ghidez după Molière, dar în perioada asta cei care au reușit să strângă și să aibă disponibilități bănești au un plus”. Citește și: A consumat sau nu Victor Slav droguri? Fostul soţ al Biancăi Drăguşanu spune adevărul: „Un lucru de genul ăsta îți poate schimba total viaţa”   Citește și… Carmen Iohannis, SURPRINSĂ cu alt bărbat! S-a aflat tot despre el, preşedintele nu va fi foarte… Rasturnare de situatie! Cauzele decesului lui NOSFE! Descoperirea facuta de medici Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Victor Slav a declarat într-un interviu pentru revista VIVA! că regretă anumite decizii pe care le-a luat cu privire la afaceri. Fostul prezentator meteo a făcut mai multe investiții, printre care și deschiderea unei florării cu Anda Adam, fosta lui iubită. Însă, afacerea nu a mers așa cum se aștepta și a luat decizia de a închide florăria. Vedeta a spus că nu a avut nevoie doar de curaj pentru a deschide o afacere în plină pandemie, cât de puțină nebunie. Totuși, acesta nu se lasă ușor și spune că v-a trece și această perioadă grea.Alte Articole Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru … Greşeala pe care o facem după ce ne trezim. Avertismentul făcut …Cristina Almaşan rupe tăcerea despre momentul naşterii: „Am … „Nu a fost nevoie doar de curaj, ci și de puțină nebunie. A fost un vis pe care am dorit să mi-l îndeplinesc și am reușit. Este o perioadă foarte, foarte grea, HoReCa este o industrie greu încercată, și nu numai, dar „bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război”, a declarat Victor Slav pentru VIVA!. Citește și: Victor Slav a sărbătorit-o separat pe micuţa Sofia. De ce nu a mers la petrecerea organizată de Bianca Drăguşanu FOTO Victor Slav, despre greșelile făcute în afaceri Fostul prezentator a spus că de-a lungul vieții a luat decizii care i-au afectat afacerile, dar preferă să le ia ca pe o lecție. „De-a lungul vieții, am pierdut mulți bani, nu numai în investiții, ci în general. Probabil că o să mai pierd, dar eu sunt liniștit că am încercat să fac ceea ce am dorit. Unele au mers, altele, nu. A fost un business care a mers bine, dar am luat o decizie care nu trebuia luată, nu trebuia să deschid al treilea punct de lucru. Ideea de a ne dezvolta nu trebuia implementată în acel moment, dar din greșeli înveți”, a adăugat vedeta. „Nu pun bani la ciorap, nu am reușit să acumulez, mereu i-am investit, pentru că eu cred că banii trebuie să circule. Nu strâng sume colosale, nu mă ghidez după Molière, dar în perioada asta cei care au reușit să strângă și să aibă disponibilități bănești au un plus”, a mai spus Victor. Întrebat despre momentele grele din cariera sa, vedeta a spus că acestea sunt firești. „Nu pun bani la ciorap, nu am reușit să acumulez, mereu i-am investit, pentru că eu cred că banii trebuie să circule. Nu strâng sume colosale, nu mă ghidez după Molière, dar în perioada asta cei care au reușit să strângă și să aibă disponibilități bănești au un plus”. Citește și: A consumat sau nu Victor Slav droguri? Fostul soţ al Biancăi Drăguşanu spune adevărul: „Un lucru de genul ăsta îți poate schimba total viaţa”   Citește și… Carmen Iohannis, SURPRINSĂ cu alt bărbat! S-a aflat tot despre el, preşedintele nu va fi foarte… Rasturnare de situatie! Cauzele decesului lui NOSFE! Descoperirea facuta de medici Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Victor Slav a declarat într-un interviu pentru revista VIVA! că regretă anumite decizii pe care le-a luat cu privire la afaceri. Fostul prezentator meteo a făcut mai multe investiții, printre care și deschiderea unei florării cu Anda Adam, fosta lui iubită. Însă, afacerea nu a mers așa cum se aștepta și a luat decizia de a închide florăria. Vedeta a spus că nu a avut nevoie doar de curaj pentru a deschide o afacere în plină pandemie, cât de puțină nebunie. Totuși, acesta nu se lasă ușor și spune că v-a trece și această perioadă grea.Alte Articole Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru … Greşeala pe care o facem după ce ne trezim. Avertismentul făcut …Cristina Almaşan rupe tăcerea despre momentul naşterii: „Am … „Nu a fost nevoie doar de curaj, ci și de puțină nebunie. A fost un vis pe care am dorit să mi-l îndeplinesc și am reușit. Este o perioadă foarte, foarte grea, HoReCa este o industrie greu încercată, și nu numai, dar „bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război”, a declarat Victor Slav pentru VIVA!. Citește și: Victor Slav a sărbătorit-o separat pe micuţa Sofia. De ce nu a mers la petrecerea organizată de Bianca Drăguşanu FOTO Victor Slav, despre greșelile făcute în afaceri Fostul prezentator a spus că de-a lungul vieții a luat decizii care i-au afectat afacerile, dar preferă să le ia ca pe o lecție. „De-a lungul vieții, am pierdut mulți bani, nu numai în investiții, ci în general. Probabil că o să mai pierd, dar eu sunt liniștit că am încercat să fac ceea ce am dorit. Unele au mers, altele, nu. A fost un business care a mers bine, dar am luat o decizie care nu trebuia luată, nu trebuia să deschid al treilea punct de lucru. Ideea de a ne dezvolta nu trebuia implementată în acel moment, dar din greșeli înveți”, a adăugat vedeta. „Nu pun bani la ciorap, nu am reușit să acumulez, mereu i-am investit, pentru că eu cred că banii trebuie să circule. Nu strâng sume colosale, nu mă ghidez după Molière, dar în perioada asta cei care au reușit să strângă și să aibă disponibilități bănești au un plus”, a mai spus Victor. Întrebat despre momentele grele din cariera sa, vedeta a spus că acestea sunt firești. „Nu pun bani la ciorap, nu am reușit să acumulez, mereu i-am investit, pentru că eu cred că banii trebuie să circule. Nu strâng sume colosale, nu mă ghidez după Molière, dar în perioada asta cei care au reușit să strângă și să aibă disponibilități bănești au un plus”. Citește și: A consumat sau nu Victor Slav droguri? Fostul soţ al Biancăi Drăguşanu spune adevărul: „Un lucru de genul ăsta îți poate schimba total viaţa”   Citește și… Carmen Iohannis, SURPRINSĂ cu alt bărbat! S-a aflat tot despre el, preşedintele nu va fi foarte… Rasturnare de situatie! Cauzele decesului lui NOSFE! Descoperirea facuta de medici Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News

Îți recomandăm și

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *