Oct 24, 2021
Diana Șoșoacă nu scapă de probleme. Recent, senatoarea ar fi avut parte de un incident foarte ciudat, chiar în incinta Palatului Parlamentului.Citește și Silvestru Şoşoacă a pierdut primul proces pentru anularea unei amenzi de la Jandarmerie. Detaliul incredibil pe care nu l-a ştiut, deşi Diana Şoşoacă este avocat„Mă duceam la etajul trei, mă întâlnesc cu două doamne, îmi zâmbesc, „vai, cât vă admirăm, noi suntem masoane”. Mulțumesc, eu nu. Dintr-o dată se deschide o ușă și mă trage cineva înăuntru, ca la viol. Și mă trezesc într-o încăpere cu zece bărbați: „Bună ziua, doamna Șoșoacă. Știți, noi suntem masoni. Zic: eu nu sunt. „Știm, nu ați vrea să fiți?” Nu, zic eu (…) din momentul ăla, vă spun că după, eu nu am mai mers singură pe culoar”, a declarat Diana Șoșoacă, la Realitatea TV.„Masoneria masonerie nu acceptă în veci femei. De fapt e acea parte anglicană care nu a acceptat în veci femei, pentru că este un ordin misogin, este cel mai misogin. Astea în România sunt ONG-uri”, a declarat Diana Șoșoacă.Mai mult, senatoarea susține că de-a lungul timpului nu a făcut parte niciodată dintr-un ordin masonic sau vreo ocultă.„În 47 de ani eu nu am făcut parte din niciun ordin masonic sau ocultă”, a mai spus senatoarea independentă.Citește și VIDEO: Bătaie în Piața Victoriei, la protestul antiguvernamental. Diana Șoșoacă: „Ajutor, să vină jandarmii!” Diana Șoșoacă nu scapă de probleme. Recent, senatoarea ar fi avut parte de un incident foarte ciudat, chiar în incinta Palatului Parlamentului. Citește și Silvestru Şoşoacă a pierdut primul proces pentru anularea unei amenzi de la Jandarmerie. Detaliul incredibil pe care nu l-a ştiut, deşi Diana Şoşoacă este avocatAlte Articole Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru …
Marcel Ciolacu, despre propunerea lui Cîţu de majorare a pensiilor …
Marcel Ciolacu, anunţuri pentru români: Salariul minim de 3.000 … Senatoarea susține că a fost abordată pe holurile instituției de către niște persoane necunoscute, după care ar fi fost trasă într-o încăpere unde se aflau zece bărbați. Aceștia i-ar fi propus fostei membre AUR să intre în masonerie însă avocata i-a refuzat. Se pare că acest incident a marcat-o destul de tare pe Diana Șoșoacă care susține că după această experiență nu mai merge singură pe culoar. „Mă duceam la etajul trei, mă întâlnesc cu două doamne, îmi zâmbesc, „vai, cât vă admirăm, noi suntem masoane”. Mulțumesc, eu nu. Dintr-o dată se deschide o ușă și mă trage cineva înăuntru, ca la viol. Și mă trezesc într-o încăpere cu zece bărbați: „Bună ziua, doamna Șoșoacă. Știți, noi suntem masoni. Zic: eu nu sunt. „Știm, nu ați vrea să fiți?” Nu, zic eu (…) din momentul ăla, vă spun că după, eu nu am mai mers singură pe culoar”, a declarat Diana Șoșoacă, la Realitatea TV. Senatoarea spune că în aceest caz nu este implicată masoneria ci despre niște ONG-uri din România care susțin că sunt parte a Lojei Masonice. „Masoneria masonerie nu acceptă în veci femei. De fapt e acea parte anglicană care nu a acceptat în veci femei, pentru că este un ordin misogin, este cel mai misogin. Astea în România sunt ONG-uri”, a declarat Diana Șoșoacă. Mai mult, senatoarea susține că de-a lungul timpului nu a făcut parte niciodată dintr-un ordin masonic sau vreo ocultă. „În 47 de ani eu nu am făcut parte din niciun ordin masonic sau ocultă”, a mai spus senatoarea independentă. Citește și VIDEO: Bătaie în Piața Victoriei, la protestul antiguvernamental. Diana Șoșoacă: „Ajutor, să vină jandarmii!” Citește și… Carmen Iohannis, SURPRINSĂ cu alt bărbat! S-a aflat tot despre el, preşedintele nu va fi foarte… Rasturnare de situatie! Cauzele decesului lui NOSFE! Descoperirea facuta de medici Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Diana Șoșoacă nu scapă de probleme. Recent, senatoarea ar fi avut parte de un incident foarte ciudat, chiar în incinta Palatului Parlamentului. Citește și Silvestru Şoşoacă a pierdut primul proces pentru anularea unei amenzi de la Jandarmerie. Detaliul incredibil pe care nu l-a ştiut, deşi Diana Şoşoacă este avocatAlte Articole
Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru …

Marcel Ciolacu, anunţuri pentru români: Salariul minim de 3.000 … Senatoarea susține că a fost abordată pe holurile instituției de către niște persoane necunoscute, după care ar fi fost trasă într-o încăpere unde se aflau zece bărbați. Aceștia i-ar fi propus fostei membre AUR să intre în masonerie însă avocata i-a refuzat. Se pare că acest incident a marcat-o destul de tare pe Diana Șoșoacă care susține că după această experiență nu mai merge singură pe culoar. „Mă duceam la etajul trei, mă întâlnesc cu două doamne, îmi zâmbesc, „vai, cât vă admirăm, noi suntem masoane”. Mulțumesc, eu nu. Dintr-o dată se deschide o ușă și mă trage cineva înăuntru, ca la viol. Și mă trezesc într-o încăpere cu zece bărbați: „Bună ziua, doamna Șoșoacă. Știți, noi suntem masoni. Zic: eu nu sunt. „Știm, nu ați vrea să fiți?” Nu, zic eu (…) din momentul ăla, vă spun că după, eu nu am mai mers singură pe culoar”, a declarat Diana Șoșoacă, la Realitatea TV. Senatoarea spune că în aceest caz nu este implicată masoneria ci despre niște ONG-uri din România care susțin că sunt parte a Lojei Masonice. „Masoneria masonerie nu acceptă în veci femei. De fapt e acea parte anglicană care nu a acceptat în veci femei, pentru că este un ordin misogin, este cel mai misogin. Astea în România sunt ONG-uri”, a declarat Diana Șoșoacă. Mai mult, senatoarea susține că de-a lungul timpului nu a făcut parte niciodată dintr-un ordin masonic sau vreo ocultă. „În 47 de ani eu nu am făcut parte din niciun ordin masonic sau ocultă”, a mai spus senatoarea independentă. Citește și VIDEO: Bătaie în Piața Victoriei, la protestul antiguvernamental. Diana Șoșoacă: „Ajutor, să vină jandarmii!” Citește și… Carmen Iohannis, SURPRINSĂ cu alt bărbat! S-a aflat tot despre el, preşedintele nu va fi foarte… Rasturnare de situatie! Cauzele decesului lui NOSFE! Descoperirea facuta de medici Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News