Ciolacu cere comisie de anchetă pentru PNRR: O să cer Guvernului să desecretizeze absolut toate documentele din PNRR

Marcel Ciolacu a anunţat că va cere Guvernului să desecretizeze absolut toate documentele din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Liderul PSD a adăugat că va discuta şi cu liderii grupurilor parlamentare, deoarece consideră că este oportună înfiinţarea unei comisii de anchetă astfel încât toată lumea să ştie ce conţine PNRR.„Eu o să îmi permit, până să cer în coaliţie, să cer Guvernului să desecretizeze absolut toate documentele din PNRR şi o să o discuţie cu liderii de grup, pentru că este oportun să avem o Comisie de anchetă şi, în sfârşit, şi prin intermediul acestei Comisii, toată lumea şi toţi românii şi toţi cei interesaţi să ştim odată pentru totdeauna ce conţine PNRR, pentru că nici în acest moment nu ştim ce este acolo”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni la Parlament.„Înţeleg de la Guvern că este o listă pentru spitale deja făcută publică, făcută numai şi numai după criterii politice. Spitale care nu există. Dacă nu înţelegem că suntem într-un maraton pentru a finaliza aceste investiţii şi rămânem să ne complacem în această situaţie există şansa să pierdem foarte mulţi din aceşti bani. Cu alte cuvinte, trebuie să fim şi eficienţi, dar cred că e cazul să aflăm şi adevărul”, a explicat Ciolacu.„În acest moment, domnul ministru al Fondurilor Europene este la Bruxelles. Este prima discuţie între comisari şi cei responsabili şi pe urmă o să văd împreună cu domnul premier cum ne facem calendarul, să mergem ori împreună, ori separat, fiecare la familia sa europeană”, a conchis preşedintele PSD.Klaus Iohannis a promulgat legea pentru modificarea şi completarea Codului Muncii şi a Codului Administrativ. Amenzi usturătoare pentru angajatorii care nu oferă concediu salariaților Marcel Ciolacu a anunţat că va cere Guvernului să desecretizeze absolut toate documentele din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Liderul PSD a adăugat că va discuta şi cu liderii grupurilor parlamentare, deoarece consideră că este oportună înfiinţarea unei comisii de anchetă astfel încât toată lumea să ştie ce conţine PNRR. „Eu o să îmi permit, până să cer în coaliţie, să cer Guvernului să desecretizeze absolut toate documentele din PNRR şi o să o discuţie cu liderii de grup, pentru că este oportun să avem o Comisie de anchetă şi, în sfârşit, şi prin intermediul acestei Comisii, toată lumea şi toţi românii şi toţi cei interesaţi să ştim odată pentru totdeauna ce conţine PNRR, pentru că nici în acest moment nu ştim ce este acolo”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni la Parlament.Alte Articole Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru … Marcel Ciolacu, despre propunerea lui Cîţu de majorare a pensiilor …Depozite de ulei de floarea soarelui atacate de drone kamikaze … Acesta a mai spus că toată lumea trebuie să înţeleagă că este un maraton pentru a finaliza investiţiile prin PNRR, iar dacă ne complacem în situaţia aceasta, de exemplu cum ar fi o listă de spitale trecută în Plan, unele care nici nu există, atunci riscăm să pierdem foarte mulţi bani prin PNRR. Marcel Ciolacu, anunţuri pentru români: Salariul minim de 3.000 lei şi o creştere de minim 10% a pensiilor, într-o singură tranşă „Înţeleg de la Guvern că este o listă pentru spitale deja făcută publică, făcută numai şi numai după criterii politice. Spitale care nu există. Dacă nu înţelegem că suntem într-un maraton pentru a finaliza aceste investiţii şi rămânem să ne complacem în această situaţie există şansa să pierdem foarte mulţi din aceşti bani. Cu alte cuvinte, trebuie să fim şi eficienţi, dar cred că e cazul să aflăm şi adevărul”, a explicat Ciolacu. Liderul social-democraţilor a mai precizat că, în prezent, ministrul Fondurilor Europene este la Bruxelles şi discută cu cei de la Comisia Europeană despre aspecte care ţin de PNRR. Ciolacu a adăugat că rămâne de văzut dacă va merge cu premierul Ciucă la Bruxelles pentru a aborda acest subiect sau dacă vor fi vizite separate. „În acest moment, domnul ministru al Fondurilor Europene este la Bruxelles. Este prima discuţie între comisari şi cei responsabili şi pe urmă o să văd împreună cu domnul premier cum ne facem calendarul, să mergem ori împreună, ori separat, fiecare la familia sa europeană”, a conchis preşedintele PSD. Klaus Iohannis a promulgat legea pentru modificarea şi completarea Codului Muncii şi a Codului Administrativ. Amenzi usturătoare pentru angajatorii care nu oferă concediu salariaților Citește și… Carmen Iohannis, SURPRINSĂ cu alt bărbat! S-a aflat tot despre el, preşedintele nu va fi foarte… Rasturnare de situatie! Cauzele decesului lui NOSFE! Descoperirea facuta de medici Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Marcel Ciolacu a anunţat că va cere Guvernului să desecretizeze absolut toate documentele din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Liderul PSD a adăugat că va discuta şi cu liderii grupurilor parlamentare, deoarece consideră că este oportună înfiinţarea unei comisii de anchetă astfel încât toată lumea să ştie ce conţine PNRR. „Eu o să îmi permit, până să cer în coaliţie, să cer Guvernului să desecretizeze absolut toate documentele din PNRR şi o să o discuţie cu liderii de grup, pentru că este oportun să avem o Comisie de anchetă şi, în sfârşit, şi prin intermediul acestei Comisii, toată lumea şi toţi românii şi toţi cei interesaţi să ştim odată pentru totdeauna ce conţine PNRR, pentru că nici în acest moment nu ştim ce este acolo”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni la Parlament.Alte Articole Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru … Marcel Ciolacu, despre propunerea lui Cîţu de majorare a pensiilor …Depozite de ulei de floarea soarelui atacate de drone kamikaze … Acesta a mai spus că toată lumea trebuie să înţeleagă că este un maraton pentru a finaliza investiţiile prin PNRR, iar dacă ne complacem în situaţia aceasta, de exemplu cum ar fi o listă de spitale trecută în Plan, unele care nici nu există, atunci riscăm să pierdem foarte mulţi bani prin PNRR. Marcel Ciolacu, anunţuri pentru români: Salariul minim de 3.000 lei şi o creştere de minim 10% a pensiilor, într-o singură tranşă „Înţeleg de la Guvern că este o listă pentru spitale deja făcută publică, făcută numai şi numai după criterii politice. Spitale care nu există. Dacă nu înţelegem că suntem într-un maraton pentru a finaliza aceste investiţii şi rămânem să ne complacem în această situaţie există şansa să pierdem foarte mulţi din aceşti bani. Cu alte cuvinte, trebuie să fim şi eficienţi, dar cred că e cazul să aflăm şi adevărul”, a explicat Ciolacu. Liderul social-democraţilor a mai precizat că, în prezent, ministrul Fondurilor Europene este la Bruxelles şi discută cu cei de la Comisia Europeană despre aspecte care ţin de PNRR. Ciolacu a adăugat că rămâne de văzut dacă va merge cu premierul Ciucă la Bruxelles pentru a aborda acest subiect sau dacă vor fi vizite separate. „În acest moment, domnul ministru al Fondurilor Europene este la Bruxelles. Este prima discuţie între comisari şi cei responsabili şi pe urmă o să văd împreună cu domnul premier cum ne facem calendarul, să mergem ori împreună, ori separat, fiecare la familia sa europeană”, a conchis preşedintele PSD. Klaus Iohannis a promulgat legea pentru modificarea şi completarea Codului Muncii şi a Codului Administrativ. Amenzi usturătoare pentru angajatorii care nu oferă concediu salariaților Citește și… Carmen Iohannis, SURPRINSĂ cu alt bărbat! S-a aflat tot despre el, preşedintele nu va fi foarte… Rasturnare de situatie! Cauzele decesului lui NOSFE! Descoperirea facuta de medici Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Marcel Ciolacu a anunţat că va cere Guvernului să desecretizeze absolut toate documentele din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Liderul PSD a adăugat că va discuta şi cu liderii grupurilor parlamentare, deoarece consideră că este oportună înfiinţarea unei comisii de anchetă astfel încât toată lumea să ştie ce conţine PNRR. „Eu o să îmi permit, până să cer în coaliţie, să cer Guvernului să desecretizeze absolut toate documentele din PNRR şi o să o discuţie cu liderii de grup, pentru că este oportun să avem o Comisie de anchetă şi, în sfârşit, şi prin intermediul acestei Comisii, toată lumea şi toţi românii şi toţi cei interesaţi să ştim odată pentru totdeauna ce conţine PNRR, pentru că nici în acest moment nu ştim ce este acolo”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni la Parlament.Alte Articole Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru … Marcel Ciolacu, despre propunerea lui Cîţu de majorare a pensiilor …Depozite de ulei de floarea soarelui atacate de drone kamikaze … Acesta a mai spus că toată lumea trebuie să înţeleagă că este un maraton pentru a finaliza investiţiile prin PNRR, iar dacă ne complacem în situaţia aceasta, de exemplu cum ar fi o listă de spitale trecută în Plan, unele care nici nu există, atunci riscăm să pierdem foarte mulţi bani prin PNRR. Marcel Ciolacu, anunţuri pentru români: Salariul minim de 3.000 lei şi o creştere de minim 10% a pensiilor, într-o singură tranşă „Înţeleg de la Guvern că este o listă pentru spitale deja făcută publică, făcută numai şi numai după criterii politice. Spitale care nu există. Dacă nu înţelegem că suntem într-un maraton pentru a finaliza aceste investiţii şi rămânem să ne complacem în această situaţie există şansa să pierdem foarte mulţi din aceşti bani. Cu alte cuvinte, trebuie să fim şi eficienţi, dar cred că e cazul să aflăm şi adevărul”, a explicat Ciolacu. Liderul social-democraţilor a mai precizat că, în prezent, ministrul Fondurilor Europene este la Bruxelles şi discută cu cei de la Comisia Europeană despre aspecte care ţin de PNRR. Ciolacu a adăugat că rămâne de văzut dacă va merge cu premierul Ciucă la Bruxelles pentru a aborda acest subiect sau dacă vor fi vizite separate. „În acest moment, domnul ministru al Fondurilor Europene este la Bruxelles. Este prima discuţie între comisari şi cei responsabili şi pe urmă o să văd împreună cu domnul premier cum ne facem calendarul, să mergem ori împreună, ori separat, fiecare la familia sa europeană”, a conchis preşedintele PSD. Klaus Iohannis a promulgat legea pentru modificarea şi completarea Codului Muncii şi a Codului Administrativ. Amenzi usturătoare pentru angajatorii care nu oferă concediu salariaților Citește și… Carmen Iohannis, SURPRINSĂ cu alt bărbat! S-a aflat tot despre el, preşedintele nu va fi foarte… Rasturnare de situatie! Cauzele decesului lui NOSFE! Descoperirea facuta de medici Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Marcel Ciolacu a anunţat că va cere Guvernului să desecretizeze absolut toate documentele din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Liderul PSD a adăugat că va discuta şi cu liderii grupurilor parlamentare, deoarece consideră că este oportună înfiinţarea unei comisii de anchetă astfel încât toată lumea să ştie ce conţine PNRR. „Eu o să îmi permit, până să cer în coaliţie, să cer Guvernului să desecretizeze absolut toate documentele din PNRR şi o să o discuţie cu liderii de grup, pentru că este oportun să avem o Comisie de anchetă şi, în sfârşit, şi prin intermediul acestei Comisii, toată lumea şi toţi românii şi toţi cei interesaţi să ştim odată pentru totdeauna ce conţine PNRR, pentru că nici în acest moment nu ştim ce este acolo”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni la Parlament.Alte Articole Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru … Marcel Ciolacu, despre propunerea lui Cîţu de majorare a pensiilor …Depozite de ulei de floarea soarelui atacate de drone kamikaze … Acesta a mai spus că toată lumea trebuie să înţeleagă că este un maraton pentru a finaliza investiţiile prin PNRR, iar dacă ne complacem în situaţia aceasta, de exemplu cum ar fi o listă de spitale trecută în Plan, unele care nici nu există, atunci riscăm să pierdem foarte mulţi bani prin PNRR. Marcel Ciolacu, anunţuri pentru români: Salariul minim de 3.000 lei şi o creştere de minim 10% a pensiilor, într-o singură tranşă „Înţeleg de la Guvern că este o listă pentru spitale deja făcută publică, făcută numai şi numai după criterii politice. Spitale care nu există. Dacă nu înţelegem că suntem într-un maraton pentru a finaliza aceste investiţii şi rămânem să ne complacem în această situaţie există şansa să pierdem foarte mulţi din aceşti bani. Cu alte cuvinte, trebuie să fim şi eficienţi, dar cred că e cazul să aflăm şi adevărul”, a explicat Ciolacu. Liderul social-democraţilor a mai precizat că, în prezent, ministrul Fondurilor Europene este la Bruxelles şi discută cu cei de la Comisia Europeană despre aspecte care ţin de PNRR. Ciolacu a adăugat că rămâne de văzut dacă va merge cu premierul Ciucă la Bruxelles pentru a aborda acest subiect sau dacă vor fi vizite separate. „În acest moment, domnul ministru al Fondurilor Europene este la Bruxelles. Este prima discuţie între comisari şi cei responsabili şi pe urmă o să văd împreună cu domnul premier cum ne facem calendarul, să mergem ori împreună, ori separat, fiecare la familia sa europeană”, a conchis preşedintele PSD. Klaus Iohannis a promulgat legea pentru modificarea şi completarea Codului Muncii şi a Codului Administrativ. Amenzi usturătoare pentru angajatorii care nu oferă concediu salariaților Citește și… Carmen Iohannis, SURPRINSĂ cu alt bărbat! S-a aflat tot despre el, preşedintele nu va fi foarte… Rasturnare de situatie! Cauzele decesului lui NOSFE! Descoperirea facuta de medici Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Marcel Ciolacu a anunţat că va cere Guvernului să desecretizeze absolut toate documentele din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Liderul PSD a adăugat că va discuta şi cu liderii grupurilor parlamentare, deoarece consideră că este oportună înfiinţarea unei comisii de anchetă astfel încât toată lumea să ştie ce conţine PNRR. „Eu o să îmi permit, până să cer în coaliţie, să cer Guvernului să desecretizeze absolut toate documentele din PNRR şi o să o discuţie cu liderii de grup, pentru că este oportun să avem o Comisie de anchetă şi, în sfârşit, şi prin intermediul acestei Comisii, toată lumea şi toţi românii şi toţi cei interesaţi să ştim odată pentru totdeauna ce conţine PNRR, pentru că nici în acest moment nu ştim ce este acolo”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni la Parlament.Alte Articole Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru … Marcel Ciolacu, despre propunerea lui Cîţu de majorare a pensiilor …Depozite de ulei de floarea soarelui atacate de drone kamikaze … Acesta a mai spus că toată lumea trebuie să înţeleagă că este un maraton pentru a finaliza investiţiile prin PNRR, iar dacă ne complacem în situaţia aceasta, de exemplu cum ar fi o listă de spitale trecută în Plan, unele care nici nu există, atunci riscăm să pierdem foarte mulţi bani prin PNRR. Marcel Ciolacu, anunţuri pentru români: Salariul minim de 3.000 lei şi o creştere de minim 10% a pensiilor, într-o singură tranşă „Înţeleg de la Guvern că este o listă pentru spitale deja făcută publică, făcută numai şi numai după criterii politice. Spitale care nu există. Dacă nu înţelegem că suntem într-un maraton pentru a finaliza aceste investiţii şi rămânem să ne complacem în această situaţie există şansa să pierdem foarte mulţi din aceşti bani. Cu alte cuvinte, trebuie să fim şi eficienţi, dar cred că e cazul să aflăm şi adevărul”, a explicat Ciolacu. Liderul social-democraţilor a mai precizat că, în prezent, ministrul Fondurilor Europene este la Bruxelles şi discută cu cei de la Comisia Europeană despre aspecte care ţin de PNRR. Ciolacu a adăugat că rămâne de văzut dacă va merge cu premierul Ciucă la Bruxelles pentru a aborda acest subiect sau dacă vor fi vizite separate. „În acest moment, domnul ministru al Fondurilor Europene este la Bruxelles. Este prima discuţie între comisari şi cei responsabili şi pe urmă o să văd împreună cu domnul premier cum ne facem calendarul, să mergem ori împreună, ori separat, fiecare la familia sa europeană”, a conchis preşedintele PSD. Klaus Iohannis a promulgat legea pentru modificarea şi completarea Codului Muncii şi a Codului Administrativ. Amenzi usturătoare pentru angajatorii care nu oferă concediu salariaților Citește și… Carmen Iohannis, SURPRINSĂ cu alt bărbat! S-a aflat tot despre el, preşedintele nu va fi foarte… Rasturnare de situatie! Cauzele decesului lui NOSFE! Descoperirea facuta de medici Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Marcel Ciolacu a anunţat că va cere Guvernului să desecretizeze absolut toate documentele din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Liderul PSD a adăugat că va discuta şi cu liderii grupurilor parlamentare, deoarece consideră că este oportună înfiinţarea unei comisii de anchetă astfel încât toată lumea să ştie ce conţine PNRR. „Eu o să îmi permit, până să cer în coaliţie, să cer Guvernului să desecretizeze absolut toate documentele din PNRR şi o să o discuţie cu liderii de grup, pentru că este oportun să avem o Comisie de anchetă şi, în sfârşit, şi prin intermediul acestei Comisii, toată lumea şi toţi românii şi toţi cei interesaţi să ştim odată pentru totdeauna ce conţine PNRR, pentru că nici în acest moment nu ştim ce este acolo”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni la Parlament.Alte Articole Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru … Marcel Ciolacu, despre propunerea lui Cîţu de majorare a pensiilor …Depozite de ulei de floarea soarelui atacate de drone kamikaze … Acesta a mai spus că toată lumea trebuie să înţeleagă că este un maraton pentru a finaliza investiţiile prin PNRR, iar dacă ne complacem în situaţia aceasta, de exemplu cum ar fi o listă de spitale trecută în Plan, unele care nici nu există, atunci riscăm să pierdem foarte mulţi bani prin PNRR. Marcel Ciolacu, anunţuri pentru români: Salariul minim de 3.000 lei şi o creştere de minim 10% a pensiilor, într-o singură tranşă „Înţeleg de la Guvern că este o listă pentru spitale deja făcută publică, făcută numai şi numai după criterii politice. Spitale care nu există. Dacă nu înţelegem că suntem într-un maraton pentru a finaliza aceste investiţii şi rămânem să ne complacem în această situaţie există şansa să pierdem foarte mulţi din aceşti bani. Cu alte cuvinte, trebuie să fim şi eficienţi, dar cred că e cazul să aflăm şi adevărul”, a explicat Ciolacu. Liderul social-democraţilor a mai precizat că, în prezent, ministrul Fondurilor Europene este la Bruxelles şi discută cu cei de la Comisia Europeană despre aspecte care ţin de PNRR. Ciolacu a adăugat că rămâne de văzut dacă va merge cu premierul Ciucă la Bruxelles pentru a aborda acest subiect sau dacă vor fi vizite separate. „În acest moment, domnul ministru al Fondurilor Europene este la Bruxelles. Este prima discuţie între comisari şi cei responsabili şi pe urmă o să văd împreună cu domnul premier cum ne facem calendarul, să mergem ori împreună, ori separat, fiecare la familia sa europeană”, a conchis preşedintele PSD. Klaus Iohannis a promulgat legea pentru modificarea şi completarea Codului Muncii şi a Codului Administrativ. Amenzi usturătoare pentru angajatorii care nu oferă concediu salariaților Citește și… Carmen Iohannis, SURPRINSĂ cu alt bărbat! S-a aflat tot despre el, preşedintele nu va fi foarte… Rasturnare de situatie! Cauzele decesului lui NOSFE! Descoperirea facuta de medici Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Marcel Ciolacu a anunţat că va cere Guvernului să desecretizeze absolut toate documentele din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Liderul PSD a adăugat că va discuta şi cu liderii grupurilor parlamentare, deoarece consideră că este oportună înfiinţarea unei comisii de anchetă astfel încât toată lumea să ştie ce conţine PNRR. „Eu o să îmi permit, până să cer în coaliţie, să cer Guvernului să desecretizeze absolut toate documentele din PNRR şi o să o discuţie cu liderii de grup, pentru că este oportun să avem o Comisie de anchetă şi, în sfârşit, şi prin intermediul acestei Comisii, toată lumea şi toţi românii şi toţi cei interesaţi să ştim odată pentru totdeauna ce conţine PNRR, pentru că nici în acest moment nu ştim ce este acolo”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni la Parlament.Alte Articole Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru … Marcel Ciolacu, despre propunerea lui Cîţu de majorare a pensiilor …Depozite de ulei de floarea soarelui atacate de drone kamikaze … Acesta a mai spus că toată lumea trebuie să înţeleagă că este un maraton pentru a finaliza investiţiile prin PNRR, iar dacă ne complacem în situaţia aceasta, de exemplu cum ar fi o listă de spitale trecută în Plan, unele care nici nu există, atunci riscăm să pierdem foarte mulţi bani prin PNRR. Marcel Ciolacu, anunţuri pentru români: Salariul minim de 3.000 lei şi o creştere de minim 10% a pensiilor, într-o singură tranşă „Înţeleg de la Guvern că este o listă pentru spitale deja făcută publică, făcută numai şi numai după criterii politice. Spitale care nu există. Dacă nu înţelegem că suntem într-un maraton pentru a finaliza aceste investiţii şi rămânem să ne complacem în această situaţie există şansa să pierdem foarte mulţi din aceşti bani. Cu alte cuvinte, trebuie să fim şi eficienţi, dar cred că e cazul să aflăm şi adevărul”, a explicat Ciolacu. Liderul social-democraţilor a mai precizat că, în prezent, ministrul Fondurilor Europene este la Bruxelles şi discută cu cei de la Comisia Europeană despre aspecte care ţin de PNRR. Ciolacu a adăugat că rămâne de văzut dacă va merge cu premierul Ciucă la Bruxelles pentru a aborda acest subiect sau dacă vor fi vizite separate. „În acest moment, domnul ministru al Fondurilor Europene este la Bruxelles. Este prima discuţie între comisari şi cei responsabili şi pe urmă o să văd împreună cu domnul premier cum ne facem calendarul, să mergem ori împreună, ori separat, fiecare la familia sa europeană”, a conchis preşedintele PSD. Klaus Iohannis a promulgat legea pentru modificarea şi completarea Codului Muncii şi a Codului Administrativ. Amenzi usturătoare pentru angajatorii care nu oferă concediu salariaților Citește și… Carmen Iohannis, SURPRINSĂ cu alt bărbat! S-a aflat tot despre el, preşedintele nu va fi foarte… Rasturnare de situatie! Cauzele decesului lui NOSFE! Descoperirea facuta de medici Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News

Îți recomandăm și

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *