Adelina Pestrițu, cel mai bogat influencer din România. Ce sumă colosală câștigă din activitatea din online

Adelina Pestrițu e un adevărat model pentru urmăritoarele sale. Vedeta e foarte ambițioasă și muncitoare și pare că duce o viață ca în filme. Adevărul e că în spatele succesului său se ascunde foarte multă muncă.E influencer full-time și lucrează șapte zile din șapte, având nu mai puțin de 20 de contracte simultan. Timpul înseamnă bani penru Adelina Pestrițu și tocmai de aceea nu își poate permite să-l piardă decât cu cap. Totuși, reușește să fie în permanență implicată în viața de familie și să nu neglijeze deloc nici acest aspect.„Pe lângă toată munca pe care am depus-o, am avut norocul să adun oameni frumoși în comunitatea mea, oameni care sunt fideli, care îmi sunt prieteni de foarte mult timp. Activez în mediul online de peste 11 ani. Mai întâi am apărut pe Facebook, apoi pe Instagram și TikTok. Nu pot să spun că am fost atrasă din prima de TikTok, dar ulterior am văzut că se poate face content educativ, pe care oamenii să-l aprecieze. Îmi place să fiu alături de oameni și, dacă pot, să ajut.Citește și Adelina Pestriţu a stârnit furia fanilor, după ce a postat un video în care prezintă bunele maniere la restaurant: „E o ruşine! Acum s-a ajuns și vrea să arate că nu mai e săracă”Citește și Adelina Pestriţu, făcută praf de Iulia Albu: „O rochie albă, cu care mături pe jos” Adelina Pestrițu e un adevărat model pentru urmăritoarele sale. Vedeta e foarte ambițioasă și muncitoare și pare că duce o viață ca în filme. Adevărul e că în spatele succesului său se ascunde foarte multă muncă. E influencer full-time și lucrează șapte zile din șapte, având nu mai puțin de 20 de contracte simultan. Timpul înseamnă bani penru Adelina Pestrițu și tocmai de aceea nu își poate permite să-l piardă decât cu cap. Totuși, reușește să fie în permanență implicată în viața de familie și să nu neglijeze deloc nici acest aspect.Alte Articole Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru … Cristina Almaşan rupe tăcerea despre momentul naşterii: „Am …Cum să prepari somon în mașina de spălat vase. Creativitatea … Pe Instagram are o comunitate de peste 1,8 milioane de urmăritori, iar pe Tik Tok 1,7 milioane. Adelina Pestrițu ar fi, în momentul de față, cel mai bogat influencer din România. Până în septembrie 2020 ar fi avut încasări de circa jumătate de milion de euro din activitatea de pe Social Media, dar și din afacerile cu bijuterii și articole vestimentare, conform Playtech. Este, într-adevăr, o sumă colosală pentru oamenii de rând, dar e important de știut că reușește să o obțină cu sacrificii uriașe, muncind din greu. „Pe lângă toată munca pe care am depus-o, am avut norocul să adun oameni frumoși în comunitatea mea, oameni care sunt fideli, care îmi sunt prieteni de foarte mult timp. Activez în mediul online de peste 11 ani. Mai întâi am apărut pe Facebook, apoi pe Instagram și TikTok. Nu pot să spun că am fost atrasă din prima de TikTok, dar ulterior am văzut că se poate face content educativ, pe care oamenii să-l aprecieze. Îmi place să fiu alături de oameni și, dacă pot, să ajut. Meseria de influencer cere, cu adevărat, sacrificii și multă implicare. Dacă îți dorești să dormi mult, să ai mult timp liber, să îți ții viața super privată, să stai departe de hateri, înseamnă că nu e pentru tine acest job. Pentru mine este o meserie, pentru că e principala mea sursă de venit și fac asta full-time. De cum mă trezesc, până când mă pun în pat să dorm, asta fac: creez conținut pentru cei care mă urmăresc. Chiar aș fi onorată să le pun telefonul în mână celor care au astfel de păreri despre influenceri, cum că ar sta degeaba și că e simplu ce fac”, declara Adelina Pestrițu în urmă cu ceva vreme pentru Protv.ro. Citește și Adelina Pestriţu a stârnit furia fanilor, după ce a postat un video în care prezintă bunele maniere la restaurant: „E o ruşine! Acum s-a ajuns și vrea să arate că nu mai e săracă” Citește și Adelina Pestriţu, făcută praf de Iulia Albu: „O rochie albă, cu care mături pe jos” Citește și… Carmen Iohannis, SURPRINSĂ cu alt bărbat! S-a aflat tot despre el, preşedintele nu va fi foarte… Rasturnare de situatie! Cauzele decesului lui NOSFE! Descoperirea facuta de medici Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Adelina Pestrițu e un adevărat model pentru urmăritoarele sale. Vedeta e foarte ambițioasă și muncitoare și pare că duce o viață ca în filme. Adevărul e că în spatele succesului său se ascunde foarte multă muncă. E influencer full-time și lucrează șapte zile din șapte, având nu mai puțin de 20 de contracte simultan. Timpul înseamnă bani penru Adelina Pestrițu și tocmai de aceea nu își poate permite să-l piardă decât cu cap. Totuși, reușește să fie în permanență implicată în viața de familie și să nu neglijeze deloc nici acest aspect.Alte Articole Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru … Cristina Almaşan rupe tăcerea despre momentul naşterii: „Am …Cum să prepari somon în mașina de spălat vase. Creativitatea … Pe Instagram are o comunitate de peste 1,8 milioane de urmăritori, iar pe Tik Tok 1,7 milioane. Adelina Pestrițu ar fi, în momentul de față, cel mai bogat influencer din România. Până în septembrie 2020 ar fi avut încasări de circa jumătate de milion de euro din activitatea de pe Social Media, dar și din afacerile cu bijuterii și articole vestimentare, conform Playtech. Este, într-adevăr, o sumă colosală pentru oamenii de rând, dar e important de știut că reușește să o obțină cu sacrificii uriașe, muncind din greu. „Pe lângă toată munca pe care am depus-o, am avut norocul să adun oameni frumoși în comunitatea mea, oameni care sunt fideli, care îmi sunt prieteni de foarte mult timp. Activez în mediul online de peste 11 ani. Mai întâi am apărut pe Facebook, apoi pe Instagram și TikTok. Nu pot să spun că am fost atrasă din prima de TikTok, dar ulterior am văzut că se poate face content educativ, pe care oamenii să-l aprecieze. Îmi place să fiu alături de oameni și, dacă pot, să ajut. Meseria de influencer cere, cu adevărat, sacrificii și multă implicare. Dacă îți dorești să dormi mult, să ai mult timp liber, să îți ții viața super privată, să stai departe de hateri, înseamnă că nu e pentru tine acest job. Pentru mine este o meserie, pentru că e principala mea sursă de venit și fac asta full-time. De cum mă trezesc, până când mă pun în pat să dorm, asta fac: creez conținut pentru cei care mă urmăresc. Chiar aș fi onorată să le pun telefonul în mână celor care au astfel de păreri despre influenceri, cum că ar sta degeaba și că e simplu ce fac”, declara Adelina Pestrițu în urmă cu ceva vreme pentru Protv.ro. Citește și Adelina Pestriţu a stârnit furia fanilor, după ce a postat un video în care prezintă bunele maniere la restaurant: „E o ruşine! Acum s-a ajuns și vrea să arate că nu mai e săracă” Citește și Adelina Pestriţu, făcută praf de Iulia Albu: „O rochie albă, cu care mături pe jos” Citește și… Carmen Iohannis, SURPRINSĂ cu alt bărbat! S-a aflat tot despre el, preşedintele nu va fi foarte… Rasturnare de situatie! Cauzele decesului lui NOSFE! Descoperirea facuta de medici Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Adelina Pestrițu e un adevărat model pentru urmăritoarele sale. Vedeta e foarte ambițioasă și muncitoare și pare că duce o viață ca în filme. Adevărul e că în spatele succesului său se ascunde foarte multă muncă. E influencer full-time și lucrează șapte zile din șapte, având nu mai puțin de 20 de contracte simultan. Timpul înseamnă bani penru Adelina Pestrițu și tocmai de aceea nu își poate permite să-l piardă decât cu cap. Totuși, reușește să fie în permanență implicată în viața de familie și să nu neglijeze deloc nici acest aspect.Alte Articole Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru … Cristina Almaşan rupe tăcerea despre momentul naşterii: „Am …Cum să prepari somon în mașina de spălat vase. Creativitatea … Pe Instagram are o comunitate de peste 1,8 milioane de urmăritori, iar pe Tik Tok 1,7 milioane. Adelina Pestrițu ar fi, în momentul de față, cel mai bogat influencer din România. Până în septembrie 2020 ar fi avut încasări de circa jumătate de milion de euro din activitatea de pe Social Media, dar și din afacerile cu bijuterii și articole vestimentare, conform Playtech. Este, într-adevăr, o sumă colosală pentru oamenii de rând, dar e important de știut că reușește să o obțină cu sacrificii uriașe, muncind din greu. „Pe lângă toată munca pe care am depus-o, am avut norocul să adun oameni frumoși în comunitatea mea, oameni care sunt fideli, care îmi sunt prieteni de foarte mult timp. Activez în mediul online de peste 11 ani. Mai întâi am apărut pe Facebook, apoi pe Instagram și TikTok. Nu pot să spun că am fost atrasă din prima de TikTok, dar ulterior am văzut că se poate face content educativ, pe care oamenii să-l aprecieze. Îmi place să fiu alături de oameni și, dacă pot, să ajut. Meseria de influencer cere, cu adevărat, sacrificii și multă implicare. Dacă îți dorești să dormi mult, să ai mult timp liber, să îți ții viața super privată, să stai departe de hateri, înseamnă că nu e pentru tine acest job. Pentru mine este o meserie, pentru că e principala mea sursă de venit și fac asta full-time. De cum mă trezesc, până când mă pun în pat să dorm, asta fac: creez conținut pentru cei care mă urmăresc. Chiar aș fi onorată să le pun telefonul în mână celor care au astfel de păreri despre influenceri, cum că ar sta degeaba și că e simplu ce fac”, declara Adelina Pestrițu în urmă cu ceva vreme pentru Protv.ro. Citește și Adelina Pestriţu a stârnit furia fanilor, după ce a postat un video în care prezintă bunele maniere la restaurant: „E o ruşine! Acum s-a ajuns și vrea să arate că nu mai e săracă” Citește și Adelina Pestriţu, făcută praf de Iulia Albu: „O rochie albă, cu care mături pe jos” Citește și… Carmen Iohannis, SURPRINSĂ cu alt bărbat! S-a aflat tot despre el, preşedintele nu va fi foarte… Rasturnare de situatie! Cauzele decesului lui NOSFE! Descoperirea facuta de medici Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Adelina Pestrițu e un adevărat model pentru urmăritoarele sale. Vedeta e foarte ambițioasă și muncitoare și pare că duce o viață ca în filme. Adevărul e că în spatele succesului său se ascunde foarte multă muncă. E influencer full-time și lucrează șapte zile din șapte, având nu mai puțin de 20 de contracte simultan. Timpul înseamnă bani penru Adelina Pestrițu și tocmai de aceea nu își poate permite să-l piardă decât cu cap. Totuși, reușește să fie în permanență implicată în viața de familie și să nu neglijeze deloc nici acest aspect.Alte Articole Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru … Cristina Almaşan rupe tăcerea despre momentul naşterii: „Am …Cum să prepari somon în mașina de spălat vase. Creativitatea … Pe Instagram are o comunitate de peste 1,8 milioane de urmăritori, iar pe Tik Tok 1,7 milioane. Adelina Pestrițu ar fi, în momentul de față, cel mai bogat influencer din România. Până în septembrie 2020 ar fi avut încasări de circa jumătate de milion de euro din activitatea de pe Social Media, dar și din afacerile cu bijuterii și articole vestimentare, conform Playtech. Este, într-adevăr, o sumă colosală pentru oamenii de rând, dar e important de știut că reușește să o obțină cu sacrificii uriașe, muncind din greu. „Pe lângă toată munca pe care am depus-o, am avut norocul să adun oameni frumoși în comunitatea mea, oameni care sunt fideli, care îmi sunt prieteni de foarte mult timp. Activez în mediul online de peste 11 ani. Mai întâi am apărut pe Facebook, apoi pe Instagram și TikTok. Nu pot să spun că am fost atrasă din prima de TikTok, dar ulterior am văzut că se poate face content educativ, pe care oamenii să-l aprecieze. Îmi place să fiu alături de oameni și, dacă pot, să ajut. Meseria de influencer cere, cu adevărat, sacrificii și multă implicare. Dacă îți dorești să dormi mult, să ai mult timp liber, să îți ții viața super privată, să stai departe de hateri, înseamnă că nu e pentru tine acest job. Pentru mine este o meserie, pentru că e principala mea sursă de venit și fac asta full-time. De cum mă trezesc, până când mă pun în pat să dorm, asta fac: creez conținut pentru cei care mă urmăresc. Chiar aș fi onorată să le pun telefonul în mână celor care au astfel de păreri despre influenceri, cum că ar sta degeaba și că e simplu ce fac”, declara Adelina Pestrițu în urmă cu ceva vreme pentru Protv.ro. Citește și Adelina Pestriţu a stârnit furia fanilor, după ce a postat un video în care prezintă bunele maniere la restaurant: „E o ruşine! Acum s-a ajuns și vrea să arate că nu mai e săracă” Citește și Adelina Pestriţu, făcută praf de Iulia Albu: „O rochie albă, cu care mături pe jos” Citește și… Carmen Iohannis, SURPRINSĂ cu alt bărbat! S-a aflat tot despre el, preşedintele nu va fi foarte… Rasturnare de situatie! Cauzele decesului lui NOSFE! Descoperirea facuta de medici Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Adelina Pestrițu e un adevărat model pentru urmăritoarele sale. Vedeta e foarte ambițioasă și muncitoare și pare că duce o viață ca în filme. Adevărul e că în spatele succesului său se ascunde foarte multă muncă. E influencer full-time și lucrează șapte zile din șapte, având nu mai puțin de 20 de contracte simultan. Timpul înseamnă bani penru Adelina Pestrițu și tocmai de aceea nu își poate permite să-l piardă decât cu cap. Totuși, reușește să fie în permanență implicată în viața de familie și să nu neglijeze deloc nici acest aspect.Alte Articole Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru … Cristina Almaşan rupe tăcerea despre momentul naşterii: „Am …Cum să prepari somon în mașina de spălat vase. Creativitatea … Pe Instagram are o comunitate de peste 1,8 milioane de urmăritori, iar pe Tik Tok 1,7 milioane. Adelina Pestrițu ar fi, în momentul de față, cel mai bogat influencer din România. Până în septembrie 2020 ar fi avut încasări de circa jumătate de milion de euro din activitatea de pe Social Media, dar și din afacerile cu bijuterii și articole vestimentare, conform Playtech. Este, într-adevăr, o sumă colosală pentru oamenii de rând, dar e important de știut că reușește să o obțină cu sacrificii uriașe, muncind din greu. „Pe lângă toată munca pe care am depus-o, am avut norocul să adun oameni frumoși în comunitatea mea, oameni care sunt fideli, care îmi sunt prieteni de foarte mult timp. Activez în mediul online de peste 11 ani. Mai întâi am apărut pe Facebook, apoi pe Instagram și TikTok. Nu pot să spun că am fost atrasă din prima de TikTok, dar ulterior am văzut că se poate face content educativ, pe care oamenii să-l aprecieze. Îmi place să fiu alături de oameni și, dacă pot, să ajut. Meseria de influencer cere, cu adevărat, sacrificii și multă implicare. Dacă îți dorești să dormi mult, să ai mult timp liber, să îți ții viața super privată, să stai departe de hateri, înseamnă că nu e pentru tine acest job. Pentru mine este o meserie, pentru că e principala mea sursă de venit și fac asta full-time. De cum mă trezesc, până când mă pun în pat să dorm, asta fac: creez conținut pentru cei care mă urmăresc. Chiar aș fi onorată să le pun telefonul în mână celor care au astfel de păreri despre influenceri, cum că ar sta degeaba și că e simplu ce fac”, declara Adelina Pestrițu în urmă cu ceva vreme pentru Protv.ro. Citește și Adelina Pestriţu a stârnit furia fanilor, după ce a postat un video în care prezintă bunele maniere la restaurant: „E o ruşine! Acum s-a ajuns și vrea să arate că nu mai e săracă” Citește și Adelina Pestriţu, făcută praf de Iulia Albu: „O rochie albă, cu care mături pe jos” Citește și… Carmen Iohannis, SURPRINSĂ cu alt bărbat! S-a aflat tot despre el, preşedintele nu va fi foarte… Rasturnare de situatie! Cauzele decesului lui NOSFE! Descoperirea facuta de medici Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Adelina Pestrițu e un adevărat model pentru urmăritoarele sale. Vedeta e foarte ambițioasă și muncitoare și pare că duce o viață ca în filme. Adevărul e că în spatele succesului său se ascunde foarte multă muncă. E influencer full-time și lucrează șapte zile din șapte, având nu mai puțin de 20 de contracte simultan. Timpul înseamnă bani penru Adelina Pestrițu și tocmai de aceea nu își poate permite să-l piardă decât cu cap. Totuși, reușește să fie în permanență implicată în viața de familie și să nu neglijeze deloc nici acest aspect.Alte Articole Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru … Cristina Almaşan rupe tăcerea despre momentul naşterii: „Am …Cum să prepari somon în mașina de spălat vase. Creativitatea … Pe Instagram are o comunitate de peste 1,8 milioane de urmăritori, iar pe Tik Tok 1,7 milioane. Adelina Pestrițu ar fi, în momentul de față, cel mai bogat influencer din România. Până în septembrie 2020 ar fi avut încasări de circa jumătate de milion de euro din activitatea de pe Social Media, dar și din afacerile cu bijuterii și articole vestimentare, conform Playtech. Este, într-adevăr, o sumă colosală pentru oamenii de rând, dar e important de știut că reușește să o obțină cu sacrificii uriașe, muncind din greu. „Pe lângă toată munca pe care am depus-o, am avut norocul să adun oameni frumoși în comunitatea mea, oameni care sunt fideli, care îmi sunt prieteni de foarte mult timp. Activez în mediul online de peste 11 ani. Mai întâi am apărut pe Facebook, apoi pe Instagram și TikTok. Nu pot să spun că am fost atrasă din prima de TikTok, dar ulterior am văzut că se poate face content educativ, pe care oamenii să-l aprecieze. Îmi place să fiu alături de oameni și, dacă pot, să ajut. Meseria de influencer cere, cu adevărat, sacrificii și multă implicare. Dacă îți dorești să dormi mult, să ai mult timp liber, să îți ții viața super privată, să stai departe de hateri, înseamnă că nu e pentru tine acest job. Pentru mine este o meserie, pentru că e principala mea sursă de venit și fac asta full-time. De cum mă trezesc, până când mă pun în pat să dorm, asta fac: creez conținut pentru cei care mă urmăresc. Chiar aș fi onorată să le pun telefonul în mână celor care au astfel de păreri despre influenceri, cum că ar sta degeaba și că e simplu ce fac”, declara Adelina Pestrițu în urmă cu ceva vreme pentru Protv.ro. Citește și Adelina Pestriţu a stârnit furia fanilor, după ce a postat un video în care prezintă bunele maniere la restaurant: „E o ruşine! Acum s-a ajuns și vrea să arate că nu mai e săracă” Citește și Adelina Pestriţu, făcută praf de Iulia Albu: „O rochie albă, cu care mături pe jos” Citește și… Carmen Iohannis, SURPRINSĂ cu alt bărbat! S-a aflat tot despre el, preşedintele nu va fi foarte… Rasturnare de situatie! Cauzele decesului lui NOSFE! Descoperirea facuta de medici Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Adelina Pestrițu e un adevărat model pentru urmăritoarele sale. Vedeta e foarte ambițioasă și muncitoare și pare că duce o viață ca în filme. Adevărul e că în spatele succesului său se ascunde foarte multă muncă. E influencer full-time și lucrează șapte zile din șapte, având nu mai puțin de 20 de contracte simultan. Timpul înseamnă bani penru Adelina Pestrițu și tocmai de aceea nu își poate permite să-l piardă decât cu cap. Totuși, reușește să fie în permanență implicată în viața de familie și să nu neglijeze deloc nici acest aspect.Alte Articole Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru … Cristina Almaşan rupe tăcerea despre momentul naşterii: „Am …Cum să prepari somon în mașina de spălat vase. Creativitatea … Pe Instagram are o comunitate de peste 1,8 milioane de urmăritori, iar pe Tik Tok 1,7 milioane. Adelina Pestrițu ar fi, în momentul de față, cel mai bogat influencer din România. Până în septembrie 2020 ar fi avut încasări de circa jumătate de milion de euro din activitatea de pe Social Media, dar și din afacerile cu bijuterii și articole vestimentare, conform Playtech. Este, într-adevăr, o sumă colosală pentru oamenii de rând, dar e important de știut că reușește să o obțină cu sacrificii uriașe, muncind din greu. „Pe lângă toată munca pe care am depus-o, am avut norocul să adun oameni frumoși în comunitatea mea, oameni care sunt fideli, care îmi sunt prieteni de foarte mult timp. Activez în mediul online de peste 11 ani. Mai întâi am apărut pe Facebook, apoi pe Instagram și TikTok. Nu pot să spun că am fost atrasă din prima de TikTok, dar ulterior am văzut că se poate face content educativ, pe care oamenii să-l aprecieze. Îmi place să fiu alături de oameni și, dacă pot, să ajut. Meseria de influencer cere, cu adevărat, sacrificii și multă implicare. Dacă îți dorești să dormi mult, să ai mult timp liber, să îți ții viața super privată, să stai departe de hateri, înseamnă că nu e pentru tine acest job. Pentru mine este o meserie, pentru că e principala mea sursă de venit și fac asta full-time. De cum mă trezesc, până când mă pun în pat să dorm, asta fac: creez conținut pentru cei care mă urmăresc. Chiar aș fi onorată să le pun telefonul în mână celor care au astfel de păreri despre influenceri, cum că ar sta degeaba și că e simplu ce fac”, declara Adelina Pestrițu în urmă cu ceva vreme pentru Protv.ro. Citește și Adelina Pestriţu a stârnit furia fanilor, după ce a postat un video în care prezintă bunele maniere la restaurant: „E o ruşine! Acum s-a ajuns și vrea să arate că nu mai e săracă” Citește și Adelina Pestriţu, făcută praf de Iulia Albu: „O rochie albă, cu care mături pe jos” Citește și… Carmen Iohannis, SURPRINSĂ cu alt bărbat! S-a aflat tot despre el, preşedintele nu va fi foarte… Rasturnare de situatie! Cauzele decesului lui NOSFE! Descoperirea facuta de medici Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News

Îți recomandăm și

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *