Elena Merişoreanu are mari probleme de sănătate: „Nu mi-e frică de nimic decât de Dumnezeu”

Elena Merișoreanu are probleme de sănătate din cauza kilogramelor în plus de care nu a reuşit să scape. Acestea, dar şi orele multe petrecute pe tocuri la cântări i-au afectat sănătatea. În curând, îndrăgita interpretă de muzică populară va fi supusă unei operaţii la unul dintre picioare. Intervenţia chirurgicală are loc la aproape 2 ani de la o altă operaţie la cealălalt picior.„Trebuie să mă duc la domnul profesor, pe la sfârșitul lunii mă duc să-mi programez. Mă duc la dânsul că trebuie să îmi fac niște analize înainte, există niște proceduri care trebuie făcute. Categoric anul ăsta fac operația. ”, a spus cântăreața pentru WOWbiz.ro.„Niciodată nu mi-a fost frică de operații, nu mi-e frică de nimic decât de Dumnezeu, eu nu sunt pănicoasă, nu sunt fricoasă. Sunt atâtea aparaturi, atâția medici buni, chiar nu am emoții deloc”, a mai spus Elena Merişoreanu.Până la operaţie însă, Elena Merişoreanu vrea să mai dea jos câteva kilograme. Deja a slăbit 5 kilograme.Principala recomandare post-operatorie a fost aceea de a slăbi câteva kilograme bune, pentru ca greutatea în exces să nu mai pună presiune pe articulaţii şi, astfel, să-i provoace dureri.Printre alimentele pe care le privilegiază în noua ei dietă se numără carnea, în special carnea de pui, şi peştele, pe care le consumă cam de trei-patru ori pe săptămână.”Am mai slăbit vreo 5 kilograme. Eu nu eram obeză, Doamne iartă-mă, aveam 80 de kilograme, acum am 75, sunt bine. Mai trebuie să slăbeasc, dar de la o vârstă e foarte greu. La 75 de ani nu prea mai poți să slăbești. Mănânc rațional, am exclus pâinea, făinoasele, eu trebuie să mănânc măcar de 3-4 ori pe săptămână carne, mănânc pește foarte mult”, a spus Elena Merișoreanu pentru Spynews.ro. Elena Merișoreanu are probleme de sănătate din cauza kilogramelor în plus de care nu a reuşit să scape. Acestea, dar şi orele multe petrecute pe tocuri la cântări i-au afectat sănătatea. În curând, îndrăgita interpretă de muzică populară va fi supusă unei operaţii la unul dintre picioare. Intervenţia chirurgicală are loc la aproape 2 ani de la o altă operaţie la cealălalt picior. „Trebuie să mă duc la domnul profesor, pe la sfârșitul lunii mă duc să-mi programez. Mă duc la dânsul că trebuie să îmi fac niște analize înainte, există niște proceduri care trebuie făcute. Categoric anul ăsta fac operația. ”, a spus cântăreața pentru WOWbiz.ro.Alte Articole Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru … Zanni, implicat într-un accident rutier. Îşi cumpărase maşina …Lidia Fecioru, victima facturilor uriaşe: „Trăim într-o … Citeste si Scandal în folclorul românesc. Ce a păţit Elena Merișoreanu la un concert: „Să ajungă și ei la anii noștri să fie iubiți și ei cum suntem noi” Artista a mărturisit că nu îi este frică de intervenţia chirurgicală pentru că are mare încredere în medici, singurul de care se teme fiind Dumnezeu. „Niciodată nu mi-a fost frică de operații, nu mi-e frică de nimic decât de Dumnezeu, eu nu sunt pănicoasă, nu sunt fricoasă. Sunt atâtea aparaturi, atâția medici buni, chiar nu am emoții deloc”, a mai spus Elena Merişoreanu. Citeste si Elena Merișoreanu intervine în scandalul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf: „Ruşine să-i fie lui Reghe că a ridicat mâna asupra mamei copilului lui” Până la operaţie însă, Elena Merişoreanu vrea să mai dea jos câteva kilograme. Deja a slăbit 5 kilograme. Principala recomandare post-operatorie a fost aceea de a slăbi câteva kilograme bune, pentru ca greutatea în exces să nu mai pună presiune pe articulaţii şi, astfel, să-i provoace dureri. Printre alimentele pe care le privilegiază în noua ei dietă se numără carnea, în special carnea de pui, şi peştele, pe care le consumă cam de trei-patru ori pe săptămână. ”Am mai slăbit vreo 5 kilograme. Eu nu eram obeză, Doamne iartă-mă, aveam 80 de kilograme, acum am 75, sunt bine. Mai trebuie să slăbeasc, dar de la o vârstă e foarte greu. La 75 de ani nu prea mai poți să slăbești. Mănânc rațional, am exclus pâinea, făinoasele, eu trebuie să mănânc măcar de 3-4 ori pe săptămână carne, mănânc pește foarte mult”, a spus Elena Merișoreanu pentru Spynews.ro. Citește și… ȘOC! Vedeta care a plecat de la Pro TV după 15 ani. Nimeni nu se aștepta la asta Ultima Ora! Din păcate, Kamara a făcut anunţul despre fiul său. Strigătul disperat al artistului Locul din România în care se cultivă roșiile negre. Prețul acestor fructe este piperat, puțini își permit să le cumpere Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Elena Merișoreanu are probleme de sănătate din cauza kilogramelor în plus de care nu a reuşit să scape. Acestea, dar şi orele multe petrecute pe tocuri la cântări i-au afectat sănătatea. În curând, îndrăgita interpretă de muzică populară va fi supusă unei operaţii la unul dintre picioare. Intervenţia chirurgicală are loc la aproape 2 ani de la o altă operaţie la cealălalt picior. „Trebuie să mă duc la domnul profesor, pe la sfârșitul lunii mă duc să-mi programez. Mă duc la dânsul că trebuie să îmi fac niște analize înainte, există niște proceduri care trebuie făcute. Categoric anul ăsta fac operația. ”, a spus cântăreața pentru WOWbiz.ro.Alte Articole Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru … Zanni, implicat într-un accident rutier. Îşi cumpărase maşina …Lidia Fecioru, victima facturilor uriaşe: „Trăim într-o … Citeste si Scandal în folclorul românesc. Ce a păţit Elena Merișoreanu la un concert: „Să ajungă și ei la anii noștri să fie iubiți și ei cum suntem noi” Artista a mărturisit că nu îi este frică de intervenţia chirurgicală pentru că are mare încredere în medici, singurul de care se teme fiind Dumnezeu. „Niciodată nu mi-a fost frică de operații, nu mi-e frică de nimic decât de Dumnezeu, eu nu sunt pănicoasă, nu sunt fricoasă. Sunt atâtea aparaturi, atâția medici buni, chiar nu am emoții deloc”, a mai spus Elena Merişoreanu. Citeste si Elena Merișoreanu intervine în scandalul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf: „Ruşine să-i fie lui Reghe că a ridicat mâna asupra mamei copilului lui” Până la operaţie însă, Elena Merişoreanu vrea să mai dea jos câteva kilograme. Deja a slăbit 5 kilograme. Principala recomandare post-operatorie a fost aceea de a slăbi câteva kilograme bune, pentru ca greutatea în exces să nu mai pună presiune pe articulaţii şi, astfel, să-i provoace dureri. Printre alimentele pe care le privilegiază în noua ei dietă se numără carnea, în special carnea de pui, şi peştele, pe care le consumă cam de trei-patru ori pe săptămână. ”Am mai slăbit vreo 5 kilograme. Eu nu eram obeză, Doamne iartă-mă, aveam 80 de kilograme, acum am 75, sunt bine. Mai trebuie să slăbeasc, dar de la o vârstă e foarte greu. La 75 de ani nu prea mai poți să slăbești. Mănânc rațional, am exclus pâinea, făinoasele, eu trebuie să mănânc măcar de 3-4 ori pe săptămână carne, mănânc pește foarte mult”, a spus Elena Merișoreanu pentru Spynews.ro. Citește și… ȘOC! Vedeta care a plecat de la Pro TV după 15 ani. Nimeni nu se aștepta la asta Ultima Ora! Din păcate, Kamara a făcut anunţul despre fiul său. Strigătul disperat al artistului Locul din România în care se cultivă roșiile negre. Prețul acestor fructe este piperat, puțini își permit să le cumpere Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Elena Merișoreanu are probleme de sănătate din cauza kilogramelor în plus de care nu a reuşit să scape. Acestea, dar şi orele multe petrecute pe tocuri la cântări i-au afectat sănătatea. În curând, îndrăgita interpretă de muzică populară va fi supusă unei operaţii la unul dintre picioare. Intervenţia chirurgicală are loc la aproape 2 ani de la o altă operaţie la cealălalt picior. „Trebuie să mă duc la domnul profesor, pe la sfârșitul lunii mă duc să-mi programez. Mă duc la dânsul că trebuie să îmi fac niște analize înainte, există niște proceduri care trebuie făcute. Categoric anul ăsta fac operația. ”, a spus cântăreața pentru WOWbiz.ro.Alte Articole Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru … Zanni, implicat într-un accident rutier. Îşi cumpărase maşina …Lidia Fecioru, victima facturilor uriaşe: „Trăim într-o … Citeste si Scandal în folclorul românesc. Ce a păţit Elena Merișoreanu la un concert: „Să ajungă și ei la anii noștri să fie iubiți și ei cum suntem noi” Artista a mărturisit că nu îi este frică de intervenţia chirurgicală pentru că are mare încredere în medici, singurul de care se teme fiind Dumnezeu. „Niciodată nu mi-a fost frică de operații, nu mi-e frică de nimic decât de Dumnezeu, eu nu sunt pănicoasă, nu sunt fricoasă. Sunt atâtea aparaturi, atâția medici buni, chiar nu am emoții deloc”, a mai spus Elena Merişoreanu. Citeste si Elena Merișoreanu intervine în scandalul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf: „Ruşine să-i fie lui Reghe că a ridicat mâna asupra mamei copilului lui” Până la operaţie însă, Elena Merişoreanu vrea să mai dea jos câteva kilograme. Deja a slăbit 5 kilograme. Principala recomandare post-operatorie a fost aceea de a slăbi câteva kilograme bune, pentru ca greutatea în exces să nu mai pună presiune pe articulaţii şi, astfel, să-i provoace dureri. Printre alimentele pe care le privilegiază în noua ei dietă se numără carnea, în special carnea de pui, şi peştele, pe care le consumă cam de trei-patru ori pe săptămână. ”Am mai slăbit vreo 5 kilograme. Eu nu eram obeză, Doamne iartă-mă, aveam 80 de kilograme, acum am 75, sunt bine. Mai trebuie să slăbeasc, dar de la o vârstă e foarte greu. La 75 de ani nu prea mai poți să slăbești. Mănânc rațional, am exclus pâinea, făinoasele, eu trebuie să mănânc măcar de 3-4 ori pe săptămână carne, mănânc pește foarte mult”, a spus Elena Merișoreanu pentru Spynews.ro. Citește și… ȘOC! Vedeta care a plecat de la Pro TV după 15 ani. Nimeni nu se aștepta la asta Ultima Ora! Din păcate, Kamara a făcut anunţul despre fiul său. Strigătul disperat al artistului Locul din România în care se cultivă roșiile negre. Prețul acestor fructe este piperat, puțini își permit să le cumpere Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Elena Merișoreanu are probleme de sănătate din cauza kilogramelor în plus de care nu a reuşit să scape. Acestea, dar şi orele multe petrecute pe tocuri la cântări i-au afectat sănătatea. În curând, îndrăgita interpretă de muzică populară va fi supusă unei operaţii la unul dintre picioare. Intervenţia chirurgicală are loc la aproape 2 ani de la o altă operaţie la cealălalt picior. „Trebuie să mă duc la domnul profesor, pe la sfârșitul lunii mă duc să-mi programez. Mă duc la dânsul că trebuie să îmi fac niște analize înainte, există niște proceduri care trebuie făcute. Categoric anul ăsta fac operația. ”, a spus cântăreața pentru WOWbiz.ro.Alte Articole Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru … Zanni, implicat într-un accident rutier. Îşi cumpărase maşina …Lidia Fecioru, victima facturilor uriaşe: „Trăim într-o … Citeste si Scandal în folclorul românesc. Ce a păţit Elena Merișoreanu la un concert: „Să ajungă și ei la anii noștri să fie iubiți și ei cum suntem noi” Artista a mărturisit că nu îi este frică de intervenţia chirurgicală pentru că are mare încredere în medici, singurul de care se teme fiind Dumnezeu. „Niciodată nu mi-a fost frică de operații, nu mi-e frică de nimic decât de Dumnezeu, eu nu sunt pănicoasă, nu sunt fricoasă. Sunt atâtea aparaturi, atâția medici buni, chiar nu am emoții deloc”, a mai spus Elena Merişoreanu. Citeste si Elena Merișoreanu intervine în scandalul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf: „Ruşine să-i fie lui Reghe că a ridicat mâna asupra mamei copilului lui” Până la operaţie însă, Elena Merişoreanu vrea să mai dea jos câteva kilograme. Deja a slăbit 5 kilograme. Principala recomandare post-operatorie a fost aceea de a slăbi câteva kilograme bune, pentru ca greutatea în exces să nu mai pună presiune pe articulaţii şi, astfel, să-i provoace dureri. Printre alimentele pe care le privilegiază în noua ei dietă se numără carnea, în special carnea de pui, şi peştele, pe care le consumă cam de trei-patru ori pe săptămână. ”Am mai slăbit vreo 5 kilograme. Eu nu eram obeză, Doamne iartă-mă, aveam 80 de kilograme, acum am 75, sunt bine. Mai trebuie să slăbeasc, dar de la o vârstă e foarte greu. La 75 de ani nu prea mai poți să slăbești. Mănânc rațional, am exclus pâinea, făinoasele, eu trebuie să mănânc măcar de 3-4 ori pe săptămână carne, mănânc pește foarte mult”, a spus Elena Merișoreanu pentru Spynews.ro. Citește și… ȘOC! Vedeta care a plecat de la Pro TV după 15 ani. Nimeni nu se aștepta la asta Ultima Ora! Din păcate, Kamara a făcut anunţul despre fiul său. Strigătul disperat al artistului Locul din România în care se cultivă roșiile negre. Prețul acestor fructe este piperat, puțini își permit să le cumpere Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News Elena Merișoreanu are probleme de sănătate din cauza kilogramelor în plus de care nu a reuşit să scape. Acestea, dar şi orele multe petrecute pe tocuri la cântări i-au afectat sănătatea. În curând, îndrăgita interpretă de muzică populară va fi supusă unei operaţii la unul dintre picioare. Intervenţia chirurgicală are loc la aproape 2 ani de la o altă operaţie la cealălalt picior. „Trebuie să mă duc la domnul profesor, pe la sfârșitul lunii mă duc să-mi programez. Mă duc la dânsul că trebuie să îmi fac niște analize înainte, există niște proceduri care trebuie făcute. Categoric anul ăsta fac operația. ”, a spus cântăreața pentru WOWbiz.ro.Alte Articole Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru … Zanni, implicat într-un accident rutier. Îşi cumpărase maşina …Lidia Fecioru, victima facturilor uriaşe: „Trăim într-o … Citeste si Scandal în folclorul românesc. Ce a păţit Elena Merișoreanu la un concert: „Să ajungă și ei la anii noștri să fie iubiți și ei cum suntem noi” Artista a mărturisit că nu îi este frică de intervenţia chirurgicală pentru că are mare încredere în medici, singurul de care se teme fiind Dumnezeu. „Niciodată nu mi-a fost frică de operații, nu mi-e frică de nimic decât de Dumnezeu, eu nu sunt pănicoasă, nu sunt fricoasă. Sunt atâtea aparaturi, atâția medici buni, chiar nu am emoții deloc”, a mai spus Elena Merişoreanu. Citeste si Elena Merișoreanu intervine în scandalul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf: „Ruşine să-i fie lui Reghe că a ridicat mâna asupra mamei copilului lui” Până la operaţie însă, Elena Merişoreanu vrea să mai dea jos câteva kilograme. Deja a slăbit 5 kilograme. Principala recomandare post-operatorie a fost aceea de a slăbi câteva kilograme bune, pentru ca greutatea în exces să nu mai pună presiune pe articulaţii şi, astfel, să-i provoace dureri. Printre alimentele pe care le privilegiază în noua ei dietă se numără carnea, în special carnea de pui, şi peştele, pe care le consumă cam de trei-patru ori pe săptămână. ”Am mai slăbit vreo 5 kilograme. Eu nu eram obeză, Doamne iartă-mă, aveam 80 de kilograme, acum am 75, sunt bine. Mai trebuie să slăbeasc, dar de la o vârstă e foarte greu. La 75 de ani nu prea mai poți să slăbești. Mănânc rațional, am exclus pâinea, făinoasele, eu trebuie să mănânc măcar de 3-4 ori pe săptămână carne, mănânc pește foarte mult”, a spus Elena Merișoreanu pentru Spynews.ro. Citește și… ȘOC! Vedeta care a plecat de la Pro TV după 15 ani. Nimeni nu se aștepta la asta Ultima Ora! Din păcate, Kamara a făcut anunţul despre fiul său. Strigătul disperat al artistului Locul din România în care se cultivă roșiile negre. Prețul acestor fructe este piperat, puțini își permit să le cumpere Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News

Îți recomandăm și

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *