GRAFIC. Inflația coboară sub 15%. În ultimul an, uleiul s-a scumpit cu 52%, iar cartofii cu 41%

Rata anuală a inflaţiei a coborât la 14,96% în luna iulie a acestui an, de la 15,1% în luna anterioară, conform datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS). În topul scumpirilor din ultimul an sunt uleiul cu 52%, și cartofii cu 41%.

“Preţurile de consum în luna iulie 2022 comparativ cu luna iunie 2022 au crescut cu 0,9%. Rata inflaţiei de la începutul anului (iulie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 11,0%. Rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2022 comparativ cu luna iulie 2021 este 15,0%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2021 – iulie 2022) faţă de precedentele 12 luni (august 2020 – iulie 2021) este 10,1%”, se arată în comunicatul INS.

Potrivit INS, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna iulie 2022 comparativ cu luna iunie 2022 este 100,46%.

Rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2022 comparativ cu luna iulie 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 13%.

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2021 – iulie 2022) faţă de precedentele 12 luni (august 2020 – iulie 2021) determinată pe baza IAPC este 8,7%.

Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 13,9% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 7,5% pentru sfârşitul anului viitor, potrivit datelor prezentate marţi de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Îți recomandăm și

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *