Ce înseamnă devansare pe autostradă. Ce manevre sunt interzise pe aceste șosele

Ce înseamnă devansare pe autostradă, este permisă această manevră? Controversa e veche de ani de zile și persistă din cauza faptului că mulți dintre conducătorii auto nu cunosc prevederile legale. Astfel, întrebarea: „Este corectă manevra de devansare pe autostradă a unui autovehicul pe banda dreaptă a acestuia?“ le dă de furcă multor tineri când susțin examenul pentru obținerea permisului de conducere, și nu numai. Vizați sunt chiar și șoferii cu experiență, care ezită în a oferi un răspuns.Ce înseamnă devansare pe autostradă. Ce manevre sunt interzise pe aceste șoseleDacă te deplasezi pe autostradă și întâlnești o mașină mai lentă decât tine care ocupă banda II și ai loc să o devansezi prin dreapta, ai sau nu voie să faci această manevră? Mulți români sunt tentați să răspundă cu „Nu“ sau „Da, dar numai dacă se folosesc semnalele de atenționare sonore și luminoase“, însă ambele variante de răspuns sunt greșite.În realitate, legea română permite acest lucru. Altfel spus, manevra de devansare prin dreapta pe autostradă sau pe un drum cu două benzi este permisă (corectă). Totuși, există trei amănunte demne de ținut minte atunci când vrei să execuți o astfel de manevră. Acestea sunt:Conform Art. 45, alin. 1 din Codul rutier: „Depăşirea este manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe acelaşi sens de circulaţie, prin schimbarea direcţiei de mers şi ieşirea de pe banda de circulaţie sau din şirul de vehicule în care s-a aflat iniţial“.Ce spune legea despre devansarea pe autostradăConform Art. 45, alin. 4 din Codul rutier: „Nu constituie depăşire, în sensul alin. (1), situaţia în care un vehicul circulă mai repede pe una dintre benzi decât vehiculele care circulă pe altă bandă în acelaşi sens de circulaţie“.Ce inseamna devansarea pe autostradaAstfel, depășirea prin dreapta pe autostradă sau pe un drum cu mai mult de o bandă pe sens este strict interzisă. În cazul în care mașina din stânga se deplasează mai încet, iar tu mergi mai tare pe banda din dreapta, poți merge înaintea lui dacă nu schimbi banda de circulație, făcând astfel o devansare.Dacă te deplasezi cu viteză din spate și intenționezi să devansezi un autovehicul prin dreapta, ia aminte că această manevră este periculoasă, în special pe autostrăzi. Lucrurile se complică și mai mult atunci când șoferii au „brilianta“ idee de a-i „educa“ pe cei ce se mișcă mai lent și fără motiv pe prima bandă, punând frână după ce îi devansează.În astfel de cazuri, cel mai potrivit este să ai răbdare, să semnalizezi maşinii mai lente intenţia de a o depăşi (atenție!, prin acţionarea semnalizatorului, nu a fazei lungi) și să nu-ți asumi riscuri inutile. Niciodată nu-i o idee bună să te apuci de predat lecţii la peste 100 km/h.Ce înseamnă devansare pe autostradă, este permisă această manevră? Controversa e veche de ani de zile și persistă din cauza faptului că mulți dintre conducătorii auto nu cunosc prevederile legale. Astfel, întrebarea: „Este corectă manevra de devansare pe autostradă a unui autovehicul pe banda dreaptă a acestuia?“ le dă de furcă multor tineri când susțin examenul pentru obținerea permisului de conducere, și nu numai. Vizați sunt chiar și șoferii cu experiență, care ezită în a oferi un răspuns.Devansarea, o manevră periculoasă? Condusul pe autostradă este destul de diferit comparativ cu experiența drumurilor publice, iar asta pentru că traficul are o altfel de fluiditate, iar vitezele mari reprezintă un pericol demn de luat în serios. Prin urmare, în calitate de șofer, este extrem de important să știi ce manevre sunt interzise pe autostradă.Ce manevre sunt interzise pe autostradă Autostrăzile reprezintă un element de-a dreptul important al infrastructurii rutiere, permițându-le conducătorilor auto să străbată distanțe mari într-un timp mai mai scurt față de drumurile obișnuite – lucru datorat limitelor crescute de viteză. Întrucât felul în care se circulă pe autostradă diferă față de cel în care se circulă pe șosele, trebuie să fim atenți să nu încălcăm regulile și să cunoaștem ce este interzis pe autostradă.

Îți recomandăm și

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *