Avertisment pentru Europa. Seceta care afectează continentul ar putea fi cea mai gravă din ultimii 500 de ani

Seceta care pârjolește o mare parte din Uniunea Europeană va fi cea mai gravă înregistrată din secolul al XVI-lea, a avertizat un om de știință. Mai îngrijorător este faptul că 17% din terenuri au intrat în cea mai gravă stare de „alertă”, adică nu numai că solul se usucă după ploi slabe, dar și plantele și culturile au de suferit.Cea mai gravă secetă din secolul al XVI-leaCele mai recente date de la Observatorul European de Secetă (EDO) arată că aproximativ 47% din teritoriul blocului comunitar este în condiții de „avertisment”, a doua dintre cele trei categorii de secetă, înainte de 20 iulie.În aceste condiții, Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene (CE-JRC) a avertizat că actuala secetă din Europa ar putea fi cea mai gravă din ultimii 500 de ani și a prezis că seceta severă se va agrava, afectând până la 47% din continent, scrie Euronews.Avertisment pentru Europa. Seceta ar putea fi cea mai gravă din ultimii 500 de aniCele mai afectate țări de secetă„Nu am analizat pe deplin evenimentul (seceta din acest an), pentru că este încă în desfășurare, dar pe baza experienței mele cred că acesta este poate chiar mai gravă față cea din 2018. Doar pentru a vă face o idee, seceta din 2018 a fost atât de gravă încât, privind în urmă, cel puțin în ultimii 500 de ani, nu au existat alte evenimente similare, dar anul acesta cred că este cu adevărat mai rău decât în 2018”, a declarat cercetătorul senior Andrea Toreti.Potrivit lui Andrea Toreti, ceea ce provoacă îngrijorare este că „privind următoarele trei luni, vedem încă un risc foarte mare de condiții uscate în Europa de Vest și Centrală, precum și în Marea Britanie”.„Nu am analizat pe deplin evenimentul (seceta din acest an), pentru că este încă în desfășurare, dar pe baza experienței mele cred că acesta este poate chiar mai gravă față cea din 2018. Doar pentru a vă face o idee, seceta din 2018 a fost atât de gravă încât, privind în urmă, cel puțin în ultimii 500 de ani, nu au existat alte evenimente similare, dar anul acesta cred că este cu adevărat mai rău decât în 2018”, a declarat cercetătorul senior Andrea Toreti.„Nu am analizat pe deplin evenimentul (seceta din acest an), pentru că este încă în desfășurare, dar pe baza experienței mele cred că acesta este poate chiar mai gravă față cea din 2018. Doar pentru a vă face o idee, seceta din 2018 a fost atât de gravă încât, privind în urmă, cel puțin în ultimii 500 de ani, nu au existat alte evenimente similare, dar anul acesta cred că este cu adevărat mai rău decât în 2018”, a declarat cercetătorul senior Andrea Toreti.Franța se află în mijlocul celui de-al patrulea val de căldură al anului, iar guvernul spune că temperaturile ridicate și lipsa ploilor provoacă cea mai gravă secetă înregistrată în țară. Meteo France spune că valul de căldură care a început în sud este de așteptat să se răspândească în toată țara și să dureze până în weekend.

Îți recomandăm și

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *