În cât timp trebuie să schimbi buletinul după divorț sau căsătorie. Actele necesare și modelul de cerere

În cât timp trebuie să schimbi buletinul după divorț sau căsătorie. Persoanele care decid să își schimbe numele în urma căsătoriei au obligația de a-și schimba buletinul. Termenul în care poți solicita un nou act de identitate este prestabilit, iar încălcarea lui te face pasibil de o amendă. Problema legată de nume (după divorț) se pune deseori și la desfacerea căsătoriei. Discuția are sens, în mod evident, doar dacă, la căsătorie, soții și-au schimbat numele de familie purtate anterior.

În cât timp trebuie să schimbi buletinul după divorț sau căsătorie

Căsătoria este unul dintre evenimentele care aduc schimbări majore în viața unui om, iar, potrivit uneia dintre cele mai vechi tradiții de nuntă păstrate în România, partea feminină este cea care își părăsește casa părintească și își urmează soțul. Tot soția este, de regulă, cea care renunță la vechiul nume, în favoarea numelui de familie al partenerului.

Ca informație generală, schimbarea numelui după căsătorie nu reprezintă o obligativitate din punct de vedere legal. Altfel spus, acest lucru se întâmplă doar la cererea unuia dintre cei doi proaspăt căsătoriți. În țara noastră, aceasta procedură administrativă este reglementată prin Ordonanța de Guvern nr. 41/2003, potrivit căreia, „cetățenii români pot obține, pentru motive temeinice, schimbarea numelui de familie și a prenumelui sau a numai a unuia dintre acestea“.

Așadar, schimbarea numelui după căsătorie rămâne, din punct de vedere administrativ, doar o opțiune pentru cei doi soți. Astfel, există trei posibilități, și anume:

Schimbare buletin după căsătorie

Persoanele care s-au căsători de curând și au luat numele soțului/soției, trebuie să știe că e necesar să își schimbe actul de identitate. În caz contrat, acestea riscă să fie sancționate. Despre termenul în care trebuie schimbat buletinul și amenda de care sunt pasibili cei care nu fac acest lucru vom vorbi pe larg în rândurile de mai jos.

Model cerere schimbare buletin dupa casatorie

Pentru a-ți schimba numele după căsătorie va trebui să depui o cerere la Serviciul de Stare Civilă în raza teritorială a domiciliului tău. Menționăm că, dacă ai domiciliul în afara României, depunerea cererii se face la primăria de care aparține ultimul domiciliu pe care l-ai avut în țară. În cazul în care nu ai locuit niciodată în România, deși ai cetățenie română, vei depune cererea la Primăria Sectorului 1 din București.

Pe lângă cerere, pentru schimbarea numelui vei mai avea nevoie de u n dosar format din următoarele documente:

Cererea de schimbare a numelui trebuie să fie motivată prin unul sau mai multe cazuri prevăzute la art. 4 alin. 2 şi 3 din OG 41/2003, prin indicarea numelui pe care dorești a-l purta în viitor, la care se vor anexa documentele menționate anterior.

„Actul de identitate trebuie schimbat în termen de 15 zile de la încheierea căsătoriei. În caz contrar, persoanele în cauză riscă să fie sancţionate“, explică Gabriela Perde, comisar-şef la Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor.

Acte necesare schimbare buletin după căsătorie

Amendă neschimbare buletin după căsătorie

  • Fiecare dintre soți își păstrează n umele de dinaintea căsătoriei;
  • Ambii soți preiau numele de familie al celuilalt;
  • Soția preia numele soțului.
    • Fiecare dintre soți își păstrează n umele de dinaintea căsătoriei;
    • Ambii soți preiau numele de familie al celuilalt;
    • Soția preia numele soțului.
    • Fiecare dintre soți își păstrează n umele de dinaintea căsătoriei;
    • Ambii soți preiau numele de familie al celuilalt;
    • Soția preia numele soțului.
    • Fiecare dintre soți își păstrează n umele de dinaintea căsătoriei;
    • Ambii soți preiau numele de familie al celuilalt;
    • Soția preia numele soțului.
    • Fiecare dintre soți își păstrează n umele de dinaintea căsătoriei;
    • Ambii soți preiau numele de familie al celuilalt;
    • Soția preia numele soțului.
    • Fiecare dintre soți își păstrează n umele de dinaintea căsătoriei;
    • Ambii soți preiau numele de familie al celuilalt;
    • Soția preia numele soțului.
    • Fiecare dintre soți își păstrează n umele de dinaintea căsătoriei;
    • Ambii soți preiau numele de familie al celuilalt;
    • Soția preia numele soțului.

    Model cerere schimbare buletin după căsătorie

    Cei ce aleg să-și schimbe numele după căsătorie sunt nevoiți să își înlocuiască vechea carte de identitate cu una nouă. Le revine responsabilitatea de a solicita un nou act de identitate în termen de 15 zile de la data la care au intrat în drept modificările, altfel riscă o amendă cuprinsă între 40 și 80 de lei.

    Îți recomandăm și

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *