Procedură specială de admitere a Ucrainei în Uniunea Europeană

Este informația momentului, în plină criză ucraineană. A început procedura specială de admitere a Ucrainei în Uniunea Europeană.

Marți, Volodimir Zelenski a vorbit printr-un apel video în Parlamentul European, iar după discursul său, președintele Ucrainei a fost aplaudat și ovaționat în picioare.

La scurt timp după discursul lui Zelenski în fața Parlamentul European, au apărut informații că a început procedura special de admitere a Ucrainei în Uniunea Europeană, potrivit Știrile Pro Tv.

Aplauze și lacrimi în Parlamentul European, după discursul lui Zelenski

Translatorul care a tradus discursul lui Volodimir Zelenski a început să plângă în timp ce președintele Ucrainei povestea drama prin care trec ucrainenii în ultimele zile.

Președintele ucrainean a fost întâmpinat cu ovații din partea diplomaților care s-au ridicat în picioare și l-au aplaudat la scenă deschisă. Volodimir Zelenski s-a adresat Parlamentului European, spunând celor prezenți că țara sa „luptă pentru supraviețuire”.

„ Nu ştiu cum să vă salut, dacă e seară sau dimineaţă, fiindcă pentru unii dintre noi azi poate fi ultima zi”

„ Ucrainenii sunt absolut incredibili (…) Ne-am demonstrat tăria şi puterea, am demonstrat că suntem ca voi. Demonstraţi-ne că şi voi sunteţi ca noi! ”, au fost cuvintele cu care Zelenski a adus lacrimi în ochii multor dintre liderii din Parlamentul European.

Ursula von der Leyen: ”Acesta este un moment al adevărului pentru Europa”

”Acesta este un moment al adevărului pentru Europa!

Modul în care răspundem astăzi la ceea ce face Rusia va determina viitorul sistemului internațional.

Trebuie să arătăm puterea care se află în democrațiile noastre”, a scris Ursula von der Leyen pe o rețea socială.

Îți recomandăm și

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *