Oct 24, 2021
Ramzan Kadîrov, liderul armatei cecene care luptă pentru Vladimir Putin, a plecat la război în ghete pentru femei. Imaginile au devenit virale și au stârnit hohote de râs în rândul internauților.
Liderul cecen, Ramzam Kadîrov, anunța zilele trecute că s-a deplasat împreună cu luptătorii săi în Ucraina, pentru a se alătura trupelor rusești. Acesta este un aliat-cheie al președintelui rus Vladimir Putin.
Pentru a justifica invazia, Ramzam Kadîrov a menționat faptul că decizia lui Vladimir Putin de a intra în Ucraina va împiedica dușmanii Moscovei să lanseze atacuri asupra Rusiei.
Temutul lider al luptătorilor ceneni, Ramzan Kadîrov, a purtat ghete Prada de 7000 de lei la prezentarea trupelor în Ucraina. Doar că… erau pentru femei și nu pentru bărbați. Imaginile au devenit virale și au stârnit hohote de râs în rândul internauților. ”Kadîrov, care este dispus să-l ajute pe Putin ”să lupte cu Ucraina”, a purtat cizme Prada”, scriu rețelele sociale din Ucraina.
Cel puțin 300 de ceceni au luptat în 2014 în Donețk de partea rebelilor proruși. Kadîrov și-a exprimat un sprijin puternic pentru rebelii pro-Putin din estul Ucrainei și pentru anexarea Crimeei de către Rusia.
De asemenea, liderul cecen a intrat atunci și pe listele de sancțiuni ale UE și S.U.A, care-i vizau pe apropiații președintelui Rusiei.
Aducerea trupelor lui Kadîrov în Ucraina este o mișcare care poate avea multe semnificații pentru președintele Rusiei. Prima ar fi aceea că luptătorii ceceni sunt asociați cu torturi și cruzimi, deci prezența lor în Ucraina ar putea fi un semnal de alarmă pentru ceea ce s-ar putea întâmpla de acum încolo în acest război.
De altfel, organizațiile internaționale au acuzat în numeroase rânduri faptul că Cecenia este condusă de Kadîrov ca pe propria moșie și că în această republică din Federația Rusă opozanții dispar pur și simplu sau sunt torturați.
În al doilea rând, Ramzan Kadîrov este asociat cu asasinarea unuia dintre cei mai importanți rivali politici ai lui Vladimir Putin, este vorba despre Boris Nemțov, împușcat în plină stradă în Moscova în timp ce se întorcea de la un restaurant.
Imediat după asasinat el l-a lăudat pe ofițerul de securitate acuzat de uciderea lui Nemțov, Zaur Dadayev, despre care a spus că a fost devotat cu sinceritate Rusiei, gata să-și dea viața pentru patria mamă. A doua zi a fost decorat de Vladimir Putin cu Ordinul de Onoare. Kadîrov este asociat și cu unele asasinate din Europa, dar acesta a negat orice implicare.