Rugăciune începătoare de dimineață. Este bine s-o rostești în fiecare zi

Rugăciune începătoare de dimineață. Este bine s-o rostești în fiecare zi

Prin rugăciune comunicăm cu Dumnezeu, este modul prin care ne facem “auzite” cerinţele şi dorinţele. Tot prin rugăciuni îi mulţumim Creatorului pentru tot ceea ce avem şi este bine să te rogi şi cu ocazii precum acestea, nu doar atunci când ai nevoie de ceva.

Rugăciunile de dimineaţă îţi dau, înainte de toate, o energie bună şi încrederea că tot ce îţi propui vei putea realiza.

Cum se spun rugăciunile de dimineaţă?

Preoţii îndeamnă tot timpul la rugăciune, căci aceasta ne ajută să fim într-un contact continuu cu Dumnezeu.

În continuare vă vom prezenta câteva rugăciuni pe care să le rosteşti în genunchi, dimineaţa, şi dacă poţi ar fi perfect să spui cel puţin unde dintre ele zi de zi:

Rugăciunea I
Ţie, Dumnezeul şi Făcătorului meu în Treime Sfântă slăvit, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, mă închin, Îţi încredinţez sufletul şi trupul meu şi mă rog: Tu mă binecuvântează, Tu mă miluieşte, şi de orice rău lumesc, diavolesc şi trupesc mă izbăveşte. Şi dă-mi cu pace, fără de păcat să petrec ziua aceasta, întru slava Ta şi spre mântuirea sufletului meu. Amin.

Citeşte şi:

5 filme romantice care domină topurile IMDB
Rugăciune de mulțumire și recunoștință către sfinți. Pentru Dumnezeu și Maica Domnului

Rugăciunea a II-a
Slavă Ţie, împărate, Dumnezeule Atotputernice, Care cu purtarea Ta de grijă cea Dumnezeiască şi de oameni iubitoare, m-ai învrednicit pe mine păcătosul şi nevrednicul, a mă scula şi a dobândi intrare în Sfântă Casa Ta, primeşte, Doamne, şi glasul rugăciunii mele ca şi al Sfintelor şi înţelegătoarelor Tale puteri, şi binevoieşte ca din inimă curată şi cu duh de umilinţă, să Ţi se aducă Ţie laudă din necuratele mele buze, ca şi eu să mă fac părtaş fecioarelor înţelepte cu luminata făclie a sufletului meu şi să Te slăvesc pe Tine Dumnezeu Cuvântul, Cel slăvit în Tatăl şi în Duhul Sfânt. Amin.

Cel mai bine este să îţi începi ziua cu o rugăciune prin care să-i mulţumeşti cerului că ai deschis ochii şi trăieşti, iar mai departe depinde doar de tine să îţi pui planurile în ordine şi să ai o zi reuşită.

Rugăciunea a III-a
Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, care pretutindeni eşti si toate le împlineşti/ Vistierul bunătăţilor si Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte intru noi şi ne curăţeşte de toata întinarea si mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Îți recomandăm și

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *