Oct 24, 2021
Viza de flotant este modalitatea prin care vă puteţi schimba domiciliul pentru diverse acţiuni, pe o perioadă de timp limitat.
Se face doar la cerere şi nu poate depăşi niciodată perioada de un an. Dacă aveţi nevoie de prelungirea vizei de flotant, atunci trebuie să depuneţi o nouă cerere la Evidenţa Populaţiei.
Ce trebuie să conţină dosarul pentru obţinerea vizei de flotant în 2022?
Atunci când mergeţi la Serviciul de Evidenţă a Populaţiei pentru obţinerea vizei de flotant trebuie să completaţi iniţial o cerere pentru stabilirea reşedinţei. Apoi, aceasta se depune alături de o copie după actul de identitate şi contractul de închierere a apartamentului sau locuinţei în care trăiţi.
Este imperios necesar să vă deplasaţi la Evidenţa Populaţiei însoţiţi de către proprietarul care urmează să va ia în spaţiu.
Puţini ştiu că este obligatoriu ca atunci când găzduiţi o persoană pentru mai mult de 30 de zile să anunţaţi poliţia sau serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor. Atunci când un apropiat vă face viză de flotant, unul dintre criteriile acordării acesteia este să locuiţi cel puţin 15 zile dintr-un an la acea adresă, deci autorităţile sunt extrem de permisive la acest aspect.
Citeşte şi:
Calculator impozit auto 2022 în funcție de capacitate și motorizare. Cât costă și cum se plătește
Grilă de salarizare 2022 pentru profesori. Câți bani primesc dascălii începători comparativ cu cei cu experiență
Persoana care vă ia în spaţiu trebuie să completeze o cerere de luare şi o veţi depunde dumneavoastră atunci când mergeţi împreună la Evidenţa Populaţiei.
Va trebui să achitaţi o taxă de timbru în vloare de 5 lei, care se plăteşte ori la Poşta Română, ori la Direcţia generală de impozite şi taxe.
Aşadar, obţinerea vizei de flotant este o procedură incredibil de simplă. Trebuie doar să vă deplasaţi la Evidenţa Populaţiei alături de persoana care vă ia în spaţiu şi să aveţi la voi contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului în original şi copie, formularul tip care se completează pe loc, dovala plăţii taxei de timbru şi buletinele sau cărţile de identitate.